Tarif de oraș european pentru baia din pasajul subteran

curtea domneasca*Curățenia costă aproape 900 de lei pe lună, fără TVA, în toaleta de la Curtea Domnească

Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de Consiliu Local din 30 septembrie, tariful de 36,61 lei/oră, sumă fără Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA), pentru curățenia din toaleta publică aflată în pasajul de sub Curtea Domnească.

Toaleta face parte din proiectul „Restaurarea și punerea în valoare a zonei istorice și culturale Curtea Domnească din Municipiul Piatra Neamț – prin amenajări urbanistice, amenajări ale circulațiilor pietonale și carosabile – pasaj auto subteran, parcaje subterane“ și nu poate fi dată în administrare pentru o perioadă de cinci ani, cât se derulează proiectul finanțat din fonduri europene, dar trebuie întreținută pentru asigurarea condițiilor igienico-sanitare elementare. Astfel, serviciul de curățenie a fost delegat prin gestiune directă către Societatea Salubritas, care are deja un contract încheiat cu municipalitatea pentru întreținere și administrare toalete publice și ecologice.

Conducerea Societății Salubritas este cea care a cerut tariful de 36,61 lei/oră pentru curățenie, sumă fără TVA. În Nota de fundamentare pe care au înaintat-o celor de la Consiliul Local, reprezentanții Salubritas au defalcat suma după cum urmează: 24,70 de lei pentru cele două ore zilnice în care un angajat va face curățenie, șapte lei pentru materialele necesare – mop, soluție de curățat pardoseala, soluție pentru obiectele sanitare, lavete, dezinfectant și hârtie igienică, 3,17 lei pentru cheltuielile indirecte și 1,74 lei pentru profitul de 5%.

Curățenia este făcută de luni până sâmbătă, o dată pe zi, rezultând astfel, la un calcul simplu, o sumă de 219,66 de lei/săptămână, sumă fără TVA, și de 878,64 de lei/lună, sumă fără TVA. Dacă adăugăm și TVA-ul de 24%, curățenia lunară din toaleta aflată în pasajul subteran de pe strada Ștefan cel Mare ajunge la 1.089,6 lei.

Andreea AMARIEI