Târg cu vânzare al micilor meşteşugari

tirg2

Târgul copiilor meşteşugari şi-a deschis, ieri, porţile, în incinta Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ. Costume populare, măşti, icoane pictate pe lemn, sculpturi, piese cusute manual şi alte obiecte tradiţionale artizanale au fost expuse la etaj.

Expoziţia, cu vânzare pentru unele produse, este deschisă până pe 24 noiembrie şi este rezultatul unui proiect al celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Naţional al Şanselor Tale – România 2013 realizat de Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” împreună cu Casa Corpului Didactic, Inspectoratul Şcolar, Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ.

“Ediţia din acest an este dedicată împlinirii a 20 de ani de la decretarea Cetăţeanului European şi a Anului European şi care se desfăşoară sub egida “Cetăţean Român – Cetăţean European” a spus ieri, la conferinţa de presă din deschiderea expoziţiei, Gabriela Curpănaru, reprezentanta CCD. “Acest târg este doar unul din evenimentele organizate pentru această săptămână, urmând ca mâine să aibă loc la Bodeşti o întâlnire a profesorilor metodişti, precum şi o serie de programe cultural-artistice susţinute de elevi ai Liceului de arte “Victor Brauner” şi de diseminare a proiectelor europene la Liceul Tehnologic Economic Administrativ, dar şi o prezentare a activităţilor din proiectul “Într-un fel diferiţi, într-un fel egali în Europa” care se va realiza la Şcoala Gimnazială nr. 5 din Piatra Neamţ”.

Cristina IORDACHE