Tânăr „salvat” din ghearele morţii de administratorul Grup Est Security, Dan Misăilă

La nici 40 de ani, Sorin S. risca să-şi piardă viaţa din cauza unei maladii incurabile

Cu susţinerea morală şi financiară a administratorului GES, Sorin poate acum să ducă o viaţă normală

Tată a doi copii, Sorin S. din Piatra Neamţ, se poate „lăuda” astăzi, că duce un trai normal şi poate munci, datorită lui Dan Misăilă, administrator al GES. Acesta l-a salvat practic de la moarte, susţinându-l pe Sorin să meargă să-şi facă nişte investigaţii medicale, banale, la o primă vedere. Ajuns la o clinică de specialitate din Bucureşti, Sorin a descoperit ca suferă de o maladie incurabilă. După mai multe intervenţii chirurgicale şi luni întregi de tratamente de specialitate, susţinute financiar prin bunăvoinţa patronului GES, Sorin se poate bucura astăzi de o viaţă normală. Sorin spune acum că practic, a primit, o a doua şansă la viaţă.

„Îl cunosc pe dl. Dan Misăilă de peste 20 de ani. Nu credeam că voi mai fi nevoit vreodată să apelez la ajutorul lui. Nu mă simţeam bine şi din întâmplare am ajuns să discutăm despre problemele mele de sănătate. Dacă nu am fi ajuns la respectiva discuţuie, probabil că în ziua de stăzi copiii mei nu ar mai gi avut tată. Din întâmplare, cu ajutorul dl. Dan am ajuns la clinica prof. Cătălin Copăescu, unde credeam că merg pentru un banal control. În urma investigaţiilor medicale complexe la care am fost supus, am fost diagnosticat, pe lângă bolile deja cunoscute de mine, cum ar fi hipertensiune arterială şi obezitate supermorbidă, cu o tumoră malignă de cca. 6 – 7 cm. Diametru pe rinichiul drept. În urma dezbaterilor din comisia medicală s-a hotărât ca mai întâi să fiu supus unei opersţii de micşorare a stomacului pentru ca mai apoi, după, aprape o lună de zile, când voi fi reuşit să slăbesc 25 – 30 de kilograme, să pot fi supus în condiţii de siguranţă unei alte intervenţii chirurgicale, de extirpare a rinichiului afectat de celulele canceroase. În momentul aflării acestui diagnostic, deşi nu ştia că trec printr-o pasă financiară proastă, dl. Dan Misăilă s-a oferit să suporte toate cheltuielile legate de ambele operaţii, plus tratamentele ulterioare pe car aveam să le suport. Drept pentru care toate cheltuielile în sumă de apoximativ 25.000 de euro au fost suportat de dl. Misăilă, care a avut o singură pretenţie, şi totodată rugăminte, ca acest fapt să nu fie făcut public niciodată”, a declarat Sorin S. din Piatra Neamţ.

Chiar dacă administratorul GES, Dan Misăilă, nu a ţinut să fie făcute publice acţiunile sale caritabile, acestea nu au fost puţine la număr, de-a lungul anilor. Doar în cursul lui 2015, acelaşi Dan Misăilă, împreună cu familia sa, a mai contribuit financiar şi moral, la salvarea vieţii a cel puţin altor trei persoane, printre care şi un copil (fiul antrenorului Costel Enache), afectat de o gravă maladie neurologică.

 

(I.Ş.)