Tânăr mort din cauza obezității

Un bărbat din Dulcești, în apropiere de Roman, diagnosticat cu obezitate morbidă, a murit, la doar 33 de ani, în somn. Echipajul de salvare solicitat de familie, în dimineața de 10 iunie, nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Inima bietului om a cedat din cauza problemelor cardiace cauzate de obezitate.

„Îmi pare foarte rău pentru acest consătean. A fost un om tare muncitor, familist, dar din cauza obezității – am înțeles că avea peste 150 de kilograme – s-a îmbolnăvit de inimă, iar fără un regim adecvat s-a întâmplat nenorocirea. Nu sunt suspiciuni în privința cauzei morții. Pur și simplu inima a cedat din cauza grăsimii“, ne-a spus primarul comunei Dulcești, Mihai Michiu.

Numărul cazurilor de obezitate, în județul nostru, este alarmant. Potrivit statisticii DSP Neamț, nu mai puțin de 11.877 de femei, bărbați și copii sunt luați în evidențele medicilor de familie cu diagnosticul de obezitate. Iar numărul nemțenilor care ajung obezi și cu grave probleme de sănătate pe acest fond este în continuă creștere.

Medicii avertizează faptul că obezitatea provoacă și întreține boli grave, cum sunt diabetul zaharat, bolile inimii, dislipidemii (colesterol, trigliceride crescute), anumite cancere (de colon, de rect și de prostată la bărbați; de sân și uter, tract biliar la femei), afecțiuni degenerative articulare – osteoartroza, gută. Excesul de greutate apasă asupra articulațiilor, deteriorându-le și accelerând procesul de degenerare, dar cauzează și boli ale tractului digestiv: esofagita de reflux, litiaza biliară, steatoza hepatică. Nu sunt de neglijat nici disfuncțiile pulmonare, cu tulburări ale ritmului respirator. Femeile pot avea probleme de reproducere, cu infertilitate și numeroase alte tulburări endocrine.

Persoanele cu obezitate prezintă un risc crescut de a dezvolta mai multe condiții patologice care pot determina scăderea calității vieții și deces prematur. În România, statisticile arată că peste 40% din copii sunt supraponderali, iar 44% dintre femei și 58% dintre bărbați sunt obezi.

Geanina NICORESCU