“Tablou” de octombrie: ninsori, lapoviță, ploi și frig

tablou2*Ieri după-amiază, la ora 15, în multe zone din județ a nins cu fulgi mari, ca în plină iarnă!

*La aceeași oră, pe masivul Ceahlău era ger și cele mai scăzute valori din țară, respectiv minus 4 grade Celsius

Ieri după-amiază, prin multe zone din Neamț a nins cu fulgi mari, ca în plină iarnă.
Trecând de la acest aspect, până în această dimineață, la ora 9, în Neamț vor fi ninsori și vânt puternic. Conform informării Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul menționat, în Carpaţii Orientali va ninge, şi se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în regiunile sudice, cu viteze ce vor depăşi la rafală 40…50 de km/h, iar pe crestele montane 60 km/h, viscolind ninsoarea. În restul teritoriului va ploua, iar trecător în Subcarpațiii Moldovei și în estul Transilvaniei se vor semnala precipitații mixte. Cantitățile de apă vor depăși 10-15 de l/mp, iar în nord-vest, centru și est 20-25 de l/mp.
Pe parcursul acestei săptămâni, în Piatra Neamț vremea va continua să fie rece și capricioasă, cu valori maxime în termometre situate între 5 și 12 grade Celsius. Nopțile vor fi și mai reci, temperatura minimă va scădea chiar și până la minus 3 grade Celsius. Vântul va avea unele intensificări pe timpul averselor. Cele mai scăzute temperaturi diurne se vor fi în perioada 17-21 octombrie, când se vor înregistra valori cuprinse între 6 și 9 grade Celsius. Apoi, în weekend, pietrenii se vor putea îmbrăca cu haine ceva mai lejere, însă umbrelele vor fi indispensabile, fiindcă va ploua. Pentru astăzi, la Piatra Neamț, ANM estimează o zi rece și instabilă, cu precipitații mixte. Temperatura maximă a aerului nu va trece de 6 grade Celsius. Noaptea va îngheța. Ieri după-amiază, la ora 15, la Târgu Neamț temperatura din termometre măsura doar un grad Celsius și cu un grad mai mult la Piatra Neamț. La Roman erau 3 grade Celsius. În județ, cel mai rece era pe masivul Ceahlău, unde ningea zdravăn, stratul de zăpadă (la ora 9) măsura 36 de centimetri, iar temperatura aerului indica minus 4 grade Celsius. În țară, cele mai ridicate valori au fost în partea de vest, unde s-au înregistrat 15 grade Celsius.

V. ANDRIEȘ