Supernanny Irina Petrea a conferenţiat la Piatra-Neamţ

La invitaţia Parohiei Precista 3 „Acoperământul Maicii Domnului” şi a revistei „Glasul Sfinţilor Părinţi”, vineri, 6 februarie, cunoscuta Supernanny-psiholog Irina Petrea, a susţinut o conferinţă pe tema „Tehnologia informaţiei – prieten sau duşman?”. Evenimentul s-a desfăşurat la sala de festivităţi a Şcolii „Nicu Albu” (fosta Şcoală Nr. 10) din Precista, în prezenţa unui public numeros.

„Încercăm, în fiecare lună, să organizăm un eveniment intitulat «Seara mămicilor», la care invităm nu doar mămicile din parohia noastră, ci toate mamele interesate de creşterea copiilor lor. La aceste întâlniri participă personalităţi din diferite domenii, care abordează teme legate de educaţie. Vineri am avut-o invitată pe Supernanny Irina Petrea, psiholog specialist în pedagogie, care vine adesea la Piatra-Neamţ, ca să-şi viziteze mama. Dânsa a propus să abordăm această temă de larg interes, trăgând un semnal de alarmă asupra pericolelor la care se expun atât copiii, cât şi adulţii care folosesc fără discernământ tehnologia informaţiei. Ca preot duhovnic, constat cu amărăciune că din ce în ce mai mulţi copii şi tineri devin dependenţi de televizoare, calculatoare şi de smartphone-uri de ultimă generaţie. Este un fenomen îngrijorător, pentru că cei mici acordă un timp nelimitat acestor tehnologii, ore întregi sau chiar nopţi întregi! Este o problemă de viitor, care afectează copiii şi adolescenţii, atât psihic, cât şi fizic. Doamna Irina Petrea ne-a arătat că aceste tehnologii sunt utile, doar în măsura în care sunt folosite cu discernământ”, a spus părintele paroh Sorin Vieru.

Maximum 30 de minute pe zi la calculator, pentru un preşcolar

Psihologul Irina Petrea a subliniat faptul că, până la doi ani, copiii nu trebuie să aibă acces la televizoare sau calculatoare, iar după această vârstă, expunerea copiilor trebuie făcută cu discernământ.

„Un preşcolar nu trebuie să petreacă niciodată mai mult de 15 minute în faţa unui ecran, într-o repriză. Zilnic, nu trebuie depăşite două reprize de câte 15 minute. De asemenea, este important nu numai timpul de expunere, ci şi ce fac copiii cât timp au tableta sau telefonul în mână, mai ales dacă acestea sunt conectate la internet, pentru că de multe ori se deschid pagini pe care nu doriţi să le accesaţi nici dumneavoastră, adulţii!

Pentru clasele I – IV, timpul de expunere nu trebuie să depăşească o oră şi jumătate pe zi, iar după vârsta şcolarităţii mici, de la gimnaziu până la liceu, nu ar trebui să depăşească două ore pe zi”, a explicat specialistul.

Cu toate acestea, în general, copiii stau în faţa ecranului între 3 şi cinci ore pe zi, dar sunt unii care depăşesc chiar şi acest interval. În acest timp, ei stau nemişcaţi, fapt care îşi pune amprenta în mod negativ asupra dezvoltării lor motorii.

Dependenţa de calculator, pe lista bolilor mintale

Pe de altă parte, psihologul Irina Petrea a explicat faptul că unele jocuri pot avea şi un caracter instructiv-educativ, însă acestea trebuie atent selectate de părinţi.

„V-aţi pus vreodată întrebarea ce îi atrage pe copii la aceste jocuri? Noi am crescut cu basme, spuse de părinţi, de bunici sau pe care ni le citeam singuri. Tehnologia a creat noi şi noi poveşti pe care copiii nu numai că le pot asculta, dar în care ei pot şi interveni. Ei pot să schimbe povestea, devenind chiar personaje, şi pot decide ce fac aceste personaje. E un lucru fascinant! E ca şi cum ai intra într-o nouă lume, pe care o poţi şi crea! Pericolul noilor tehnologii constă în folosirea acestora fără discernământ şi, mai ales, fără supraveghere şi îndrumare părintească. E foarte uşor pentru unii părinţi să-şi vadă de treburile lor, punând în mâinile copiilor o tabletă sau un telefon pe care aceştia să le butoneze. Din păcate, lucrul acesta se petrece şi la şcoală, mulţi copii devin chiar dependenţi de noile tehnologii. Discernământul se formează din fragedă pruncie, părinţii trebuind să fixeze anumite limite. Când nu pui nicio limită, ceea ce obţii este un om nestăpânit, un rob al plăcerilor, al poftelor. Copiii trebuie să aibă experienţe mai întâi în viaţa reală şi mai târziu în cea virtuală. Dacă inversăm această ordine, creăm un haos în mintea lor”, a subliniat Irina Petrea.

Pe lista bolilor mintale cuprinse în manualul de psihiatrie cunoscut la nivel mondial, ar putea fi inclusă şi dependenţa de internet. Potrivit forbes.com, copiii au un risc mai mare de a dezvolta această dependenţă care prezintă, de altfel, multe dintre trăsăturile celorlalte tipuri de dependenţă. Specialişti din cadrul Asociaţiei Americane de Psihiatrie arată că o persoană care suferă de dependenţă de internet petrece ore întregi în spaţiul virtual, suferă de sevraj atunci când nu are acces la calculator, simte nevoia să petreacă din ce în ce mai mult timp în reţea, îşi pierde interesul pentru alte activităţi şi foloseşte internetul pentru a-şi îmbunătăţi starea de spirit.

Irina NASTASIU