Stranierii, ademeniți de autorități să revină în țară, dar: „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”

Întâlnirea a fost organizată în perioada 12-13 decembrie la Paris, în colaborare cu Ambasada României în Republica Franceză și cu Pole – Emploi (Serviciul Public de Ocupare Franța)

Deși suntem cea mai săracă țară din UE, cu salarii mizerabile și prețuri mari la benzină și alimente, autoritățile încearcă să ascundă gunoiul sub preș, prezintând românilor din străinătate care ar fi beneficiile și ajutorul promis de autorități, în cazul revenirii pe glia strămoșească, unde ar curge doar miere și lapte. Legat de acest subiect, ieri, printr-un comunicat de presă, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aducea la cunoștința opiniei publice despre participarea instituției la o acţiune de informare a comunităţii de cetăţeni români din Franţa, cu privire la măsurile pe care le implementează, pentru a încuraja reîntoarcerea acestora în ţară. Evenimentul a fost organizat în perioada 12-13 decembrie la Paris, în colaborare cu Ambasada României în Republica Franceză și cu Pole – Emploi (Serviciul Public de Ocupare Franța). În vederea unei informări corespunzătoare asupra instrumentelor puse la dispoziţie de furnizorii de servicii de ocupare din România şi Franța, delegația ANOFM a prezentat măsurile derulate de Serviciul Public de Ocupare din țara noastră. Astfel, românii din diaspora au fost informați cu privire la sistemul asigurărilor pentru şomaj şi măsurile pentru stimularea ocupării implementate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă din România, precum şi drepturile şi obligaţiile persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, serviciile de asistenţă şi consiliere oferite de ANOFM pentru demararea unei afaceri, primele de mobilitate, sistemul asigurărilor pentru şomaj (principii generale, eligibilitate, depunerea documentaţiei, calculul indemnizaţiei, exportul prestaţiilor de şomaj, coordonatele organismelor competente) şi activitatea specifică EURES. Organizarea acestei acțiuni a fost stabilită în septembrie 2017, la Paris, în cadrul unei întâlniri dintre domnul Luca Niculescu, ambasadorul României în Republica Franceză și doamna Cristiana Barbu, președintele ANOFM. Această întrevedere a fost prilejuită de participarea delegației ANOFM la conferința internațională “Interacțiuni între Serviciile Publice de Ocupare și utilizatori”, organizată de Asociația Mondială a Serviciilor Publice de Ocupare (AMSPO), în colaborare cu “Pole Emploi”, Serviciul Public de Ocupare din Franța.

V. ANDRIEȘ