Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei a lucrat ca ziarist, publicând diferite articole. În momentul în care mergeam la el în vizită, îmi era foarte greu să văd cum, în apartamentul său compus din trei camere locuibile, două dintre acestea au fost transformate într-un fel de magazie, depozitând – fără nicio ordine – tot felul de ziare și reviste vechi, de la pardoseală până la tavan.
La întrebarea mea – de ce așa de multe ziare – mi-a răspuns pe un ton ferm, că are nevoie de toate ziarele și revistele acelea, întrucât nu vrea să-i scape nicio informație, căci nu se știe pe viitor când îi vor trebui…
Mizeria din casă, praful acumulat, ciupercile de pe pereți și nădușeala din acel apartament i-au creat probleme grave de sănătate, de la respirație până la alergii și altele…
Cu un an și jumătate în urmă am mers în vizită la un client de-al meu, iar el m-a dus să-l cunosc pe fostul său socru. Când a deschis ușa apartamentului, toate încăperile erau pline cu mobilă veche care și-a pierdut de mult eficiența, nemaiputând să facă nimic cu ea. În ciuda acestui fapt, el a continuat să mai cumpere sau să meargă în diferite locuri unde se arunca mobilier, să caute în gunoi și să le aducă în casă, în ideea că într-o zi poate să le vândă și să aibă câștig din asta. Acesta este primul caz.
Al doilea caz – este vorba despre o persoana ca s-a stins din viață și a fost cotat cel mai vechi și persistent cerșetor din oraș.
Pentru că l-am cunoscut, am fost printre primii care a mers la el în vizită, rămânând uimit cum acest om – care a fost cerșetor – a trăit într-o mizerie groaznică și aproape nu și-a permis să cheltuie nici un ban din cei primiți de la oamenii care îi aruncau în cutia sau pălăria lui. În această casă s-a descoperit o avere – 3.000.000 de euro – aruncați și colectați de acest cerșetor de-a lungul vieții lui.
O rudă îndepărtată de-a mea, care a supraviețuit holocaustului și a stat 3 ani în Auschwitz, când venea la mine în vizită, tot ce-i puneam pe masă, el se repezea și le strângea repede în buzunarele lui. În fiecare zi, căuta prin gunoi și scotea cutiile provenite de la toate felurile de alimente, care au fost consumate. Cutiile ruginite le aducea acasă și le depozita în bucătărie.
Fata unei foste paciente, în vârstă de 30 de ani, locuia cu mama ei și de la o vârstă fragedă, după moartea tatălui ei, începuse să colecteze tot ce ține de paturi și lenjerii. Cu toate că patul era stricat, iar lenjeriile erau uzate, ea continua să le aducă acasă. Mama ei nu mai știa ce să facă. Dintr-un apartament compus din 4 camere, doamna ajunsese să aibă la dispoziție pentru nevoile ei, numai jumătate de cameră. Din această cauză, cearta dintre ele era din ce în ce mai puternică și mai des, ea neputând să invite pe cineva în casă, de rușine să nu vadă nimeni în ce hal ajunsese să locuiască împreună cu fiica sa.
Care este punctul comun al tuturor persoanelor pe care le-am descris mai sus?
Toți suferă de o tulburare destul de grea și care se numește tulburare obsesivă compulsivă – tulburare principală. Ca o tulburare secundară este tulburarea de strângere (colecționare) obsesivă compulsivă (compulsive hoarding – în engleză, ori obsesive compulsive disorder – OCD).
Această tulburare este întâlnită destul de des la cerșetori sau persoanele care caută și adună din gunoi, sau la cele care sunt foarte perfecționiste ori cu alte probleme – cum ar fi de anxietate pe linia compulsivă obsesivă – manifestată prin mania de a colecta tot felul de lucruri – și anume: ziare vechi, reviste, mobilă, lenjerie etc. – și care nu sunt eficiente să le păstrezi, acestea le țin. Această tulburare atacă atât bărbații, cât și femeile în același procentaj.
Care este diferența dintre un colecționar normal și un colecționar obsesiv compulsiv?
Colecționarul normal se focusează pe un lucru anume, el caută să-și mărească colecția pe care o deține, dar această ocupație este doar o mică parte din viața lui, activitate căreia nu-i atribuie toată energia, care nu îl derutează sau împiedică de la alte treburi cotidiene.
În concluzie, colecționarul normal pune accent doar o perioadă de timp și se focusează pe același lucru, dar prestează și duce la îndeplinire foarte bine și alte activități.
Colecționarul obsesiv începe de la colecționarul normal, dar pentru el teama că, dacă nu va colecta tot felul de lucruri considerate de el majore pentru existența lui, poate rămâne în viitor neacoperit și în pierdere. Pentru el, sursa începătoare vine de la teama că va rămâne în perioada următoare fără mâncare și de aceea aduce acasă acele cutii și le depozitează în bucătărie, care sunt o sursă de infecție, creându-i probleme de sănătate.
Majoritatea lucrurilor pe care oamenii obsesivi le colectează sunt lipsite de o valoare materială, dar pentru respectiva persoană poate exista o altă valoare, nu numai cea legată de existența sa în viitor, ci și o valoare sentimentală, cum ar fi colecția de parfumuri care îi aduce aminte de fosta lui soție, colecție pe care o extinde prin exagerarea de a aduna cât mai multe sticluțe, ca și persoana pentru care ziarele și revistele aveau aceeași valoare sentimentală, întrucât îi plăcea să citească și nu dorea piardă nicio informație.
De mai multe ori persoana își propune să cumpere lucruri pentru a compensa starea de auto-iubire, numai ca ea adună mult mai mult decât este nevoie, până umple toată casa.
Până aici am vorbit despre colecționarea obsesivă cauzată de anxietate și de teama de viitor și colecționarea sentimentală în cadrul căreia orice persoană are un sentiment specific pentru fiecare lucru, separat, pe care îl cumpără și îl aduce acasă pentru a fi alături de el.
Unele persoane, din cauza unor prejudecăți, consideră că dacă va arunca ceva, de care pe moment nu mai au nevoie, se va crea pentru ei un punct negativ și le va fi rău, iar atunci din teama să nu aibă probleme, ei vor continua să colecționeze acele materiale.
Alte persoane care au avut o traumă în copilărie, sau o tragedie, își canalizează atenția către un instrument, care este simbolul acelei traume, pe care o depășesc numai colectând acel lucru în mod exagerat, doar așa se simt mai bine și consideră că dețin controlul asupra situației existente.
O pacienta de-a mea care a suferit o traumă puternică la vârsta adolescenței – a fost violată într-un pat anume – a căutat toate paturile care seamănă cu acela și le aducea acasă, ca un simbol că ea nu va lăsa să se întâmple același lucru cu alte fete.
Există un grup de colecționari posesivi care fac acest lucru cu foarte multă responsabilitate, manifestată prin grija lor foarte mare față de alții, încât, dacă ei vor arunca ceva de care alte persoane au nevoie în viitor și nu le poate oferit, le creează dureri și stări de vinovăție.
Majoritatea persoanelor care suferă de colecționare obsesivă au probleme cu luarea unei decizii, evitând și întârziind să facă acest lucru.
O altă parte suferă de probleme de organizare și categorizare. Acestora le este foarte greu să fie ordonați și să categorizeze lucrurile pe specificul lor, iar atunci ei preferă să colecționeze tot felul de lucruri și să le depoziteze, pentru a fi alături de ei, fără a le organiza în vreun fel. În spatele acestui lucru, problema cea mai mare este problema controlului.
Alte persoane, din probleme legate de memorie, spun că dacă vor colecționa și păstra diferite lucruri, nu va trebui sa se confrunte cu memoria lor, pentru ca totul va fi alături de ei. Persoanele care suferă de această problemă putem să le denumim și perfecționiști, și cu mari probleme în comunicarea socială. Când cineva încearcă să atingă lucrurile colecționate, atunci ei se simt foarte frustrați, parcă cineva a intrat pe terenul lor.
Am fost întrebat de mai multă vreme dacă cerșitul este o formă de tulburare obsesiv compulsivă. Răspunsul este că poate la început, din motive culturale, etnice și cognitive, omul nu a suferit de această tulburare obsesivă, dar din momentul în care a început să colecționeze și nu și-a luat nici o măsură și anume – viața îți poate oferit și alte ocupații decât cerșetoria – atunci foarte posibil să cadă într-un cerc vicios de unde nu mai are scăpare, prezentând astfel această tulburare.
Majoritatea nu cer ajutor psihologic și nu realizează că acest lucru afectează persoanele de lângă ei din punct de vedere al sănătăți, care tind să se izoleze și să ajungă la stări depresive, ori tentative de sinucidere și că pot încerca o cale terapeutică de a ieși din această problemă.
Primul lucru pe care trebuie să-l oferim acelor oameni care suferă este multă empatie, apoi să le facem o vizită acasă, să vedem starea în care se află și să înțelegem tot ce este acolo și ce îi este mai mult sau mai puțin important.
Trebuie să încercăm să-i explicăm că ce nu i-a fost de folos în ultimii doi ani, probabil nu-i va fi de folos nici în următorii ani, așa că putem să încercăm să facem o mică selectare și să aruncăm la gunoi lucrurile de care nu are nevoie.
Lângă psihoterapia cognitivă temperamentală, eu folosesc și psihoterapia analitică psiho-dinamică. Numai împreună putem să ajungem la rezultate foarte bune.
Trebuie menționat că această tendință de colecționare nu este neapărat legată de oamenii bolnavi sau cu tulburări. Toți avem această tendință, unii mai mult, alții mai puțin. Teoria etiologică legată de animale ne arată că și ei tind să colecționeze, așa că măsura – cât se colecționează, ce cantitate, dacă putem scăpa de lucruri și să le aruncăm – asta ne arată dacă suntem colecționari normali sau colecționari obsesivi.
Aștept sugestiile și întrebările dvs.
Cu respect,
Doctor Miron Itzhak – psiholog clinician principal cu drept de supervizare
Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu nr.3, bl.D-4, sc. B, ap.37
Telefon:0233/236146; 0724/225214; 0747/627971.