Strămutare refuzată în procesul scandalului legat de banii Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

stramutare-arhiepiscopia-roman Arhiepiscopia Romanului și Bacăului așteaptă și acum clarificări în ce privește un prejudiciu consistent în fondurile instituției, după ce acum mai bine de cinci ani a sesizat nereguli contabile.

Situația a fost descâlcită de polițiști, care în 2011 au deschis dosar penal, iar Parchetul a anchetat și trimis în judecată doi suspecți, acuzați de gestiune frauduloasă. Procesul abia a început în această vară la Judecătoria Roman, dar încă din camera preliminară unul din inculpați a cerut strămutarea cauzei, dorind ca altă instanță să-i judece. Dosarul a fost la un pas de a intra în faza de judecată, dar o decizie în acest sens a fost amânată până la soluționarea cererii de strămutare.

Gheorghe Groapă este cel care s-a adresat Curții de Apel Bacău pentru strămutarea procesului, în speranța că va găsi echilibru la altă instanță. Motivele acestei cereri au fost analizate ieri de magistrații băcăuani, care după-amiază au decis respingerea cererii de strămutare. Hotărârea este definitivă, așa că procesul rămâne pe rolul Judecătoriei Roman. Completul se va reuni în ședință secretă luna viitoare pentru a stabili dacă faza de cameră preliminară este gata, iar procesul poate începe.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul depus la instanță, că preotul Ioan Gherasimescu, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Roman, și Gheorghe Groapă ar fi vinovați de paguba provocată Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, după ce au analizat documentele contabile puse la dispoziție și au audiat mai multe persoane. Situația este legată de neregulile contabile sesizate de arhiepiscopie la firma ce editează cărți, calendare, reviste și comercializează obiecte de cult SC Editura Filocalia SRL, înființată în 2003 de preotul Ioan Gherasimescu, fost vicar eparhial, și PS Ioachim Băcăuanul. După prezentarea rapoartelor contabile ale conducerii de la acea vreme a editurii, înalte fețe bisericești ale arhiepiscopiei au sesizat că o parte din fonduri s-au „pierdut“ și nu au mai ajuns în conturile instituției, iar ulterior poliția a deschis dosar penal în cauză. După ce a început ancheta, Ioan Gherasimescu a fost înlocuit din funcție, cu un jurist.

Prejudiciul pare a fi consistent, procurorii dispunând punerea sub sechestru a unor bunuri aparținând lui Gheorghe Groapă, măsură contestată de acesta, dar respinsă de judecători. Bunurile sechestrate servesc acoperirii prejudiciului. (C.I.)