Sportul şi Tineretul trăiesc din nimic

* Sediul DJTS Neamţ nu mai are apă, gaz şi telefon pentru neplata facturilor

* „Faceţi o vrajă” i s-a răspuns directorului Gabi Paisa, când a întrebat la MTS de bani pentru salarii şi utilităţi

Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Neamţ trebuie să trăiască din nimic până ce Ministerul Tineretului şi Sportului, căruia se subordonează, se reorganizează. Ultimul termen a trecut pe 4 martie. Din ianuarie, când a apărut ordinul de constituire, şi până în prezent, la MTS s-au schimbat doar schimbările. Creditările sunt blocate, iar DJTS Neamţ nu a primit nici un leu în 2013 pentru utilităţi sau activitate sportivă. Salariile s-au dat în fiecare lună cu întârziere, iar pentru martie nu sunt deloc, după ce ultimul fond a fost cu 2000 de lei mai mic decât necesarul pentru cei 27 de angajaţi.

„Este o situaţie foarte dificilă. Am fost la minister, la finalul lunii trecute. Nu se ştia nici una din problemele cu care ne confruntăm. Am vorbit cu un secretar de stat şi mi-a promis că va rezolta situaţia. Când am văzut că trece aproape o săptămână fără să se întâmple nimic, am plecat iarăşi la Bucureşti. Secretarul cu care vorbisem nu mai era, îl înlocuise altcineva. A trebuit să o iau de la capăt cu expunerea tuturor problemelor. Mi s-a spus să facem o vrajă pentru a rezista până la deblocarea finanţărilor”, a declarat directorul DJTS Neamţ, Gabi Paisa.

Furnizorii de servicii nu au mai avut însă răbdare. Sediul instituţiei a rămas fără apă şi gaz, iar pe telefon doar se primesc apeluri. Pentru a avea activitate, DJTS s-a îndatorat în tot oraşul şi nici o firmă nu îi mai face nici măcar un afiş.

„Cred că avem datorii la vreo 30 de firme pentru diplome, cupe şi medalii. Am participat la organizarea mai multor manifestări sportive, pentru că acesta este rolul instituţiei. Nu putem face ca în alte judeţe, unde am auzit că oamenii sunt trimişi în concediu fără plată. La Tulcea, au închis sala pentru că nu mai făceau faţă cheltuielilor. Nu ne-am mai confruntat niciodată cu o astfel de criză, dar eu sper că situaţia se va rezolva şi lucrurile vor reveni la normal”, a mai declarat directorul Gabi Paisa.

Ieri, acesta trebuia să dea salariile angajaţilor de la Tineret, Sport şi Tabere, bani care însă nu existau şi pentru care singura şansă este ministerul. Obişnuiţi cu întârzierile, oamenii se tem cel mai mult că şi-ar putea pierde slujbele, pentru că una dintre variantele reorganizării la Sport este şi cea desfiinţării DJTS-urilor.