Spitalul a luat banii…

spitalconferinta 016_resize

Anul acesta este cu happy-end pentru angajaţii spitalului municipal Roman care au primit o veste minunată de la Casa de Asigurări de Sănătate care a plătit contravaloarea contractului pe luna noiembrie urmând ca diferenţa pe luna decembrie să fie decontată, aşa cum este normal, în luna ianuarie a anului viitor.

Directorul financiar contabil, Leonard Achiriloaei, a anunţat şi faptul că de la Direcţia de Finanţe s-a aprobat majorarea plafonului la cheltuielile cu salariile cu aproape nouă miliarde de lei vechi. Cu alte cuvinte, angajaţii spitalului vor primii la timp drepturile salariale şi vor beneficia şi de tichetele de masă astfel încât sărbătorile să poată fi cu adevărat fericite iar anul 2014 să înceapă „cu dreptul”.

Vestea cea mare pentru anul viitor care este aşteptată de toată lumea ţine de încheierea cu bine a procedurilor de acreditare a spitalului iar pentru ca acest lucru să se întâmple mai trebuie îndeplinite câteva condiţii care, din fericire, sunt doar mici amănunte dar, care contează în buna desfăşurare a unui act medical de calitate.

Managerul spitalului, medicul Cătălina Pălăncianu, şi-ar fi dorit ca şi parcarea din curtea instituţiei să fie gata până acum dar din cauze ce au ţinut de proceduri mai mult sau mai puţin birocratice au fost întârziate lucrările. O altă dorinţă a managerului trecută la capitolul neîmpliniri este şi cea legată de neterminarea proiectului privind igienizarea tuturor secţiilor.

Planurile de viitor sunt deja conturate iar dacă finanţarea va fi pe măsura promisiunilor sunt şanse ca 2014 să fie anul marilor înnoiri ale Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

Dan VASILIU