Spitalul judeţean, verificat la stingătoare

Specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au desfăşurat, săptămâna trecută o activitate de informare preventivă, control şi instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu persoanele responsabile. Personalul medico-sanitar a fost informat asupra modalităţilor practice de evacuare a utilizatorilor, materialelor şi asigurarea primei intervenții în caz de incendiu Cu această ocazie a fost verificat nivelul de pregătire al membrilor Serviciului Privat pentru Situații de Urgență din cadrul Spitalului Județean de Urgență Neamț. “Scopul acestor activități este de prevenire şi reducere a riscurilor de producere a incendiilor, de asigurare a condiţiilor pentru limitarea propagării şi dezvoltării acestora prin măsuri tehnice şi organizatorice, pentru protecţia utilizatorilor, forţelor care acţionează la intervenţie, bunurilor şi mediului împotriva efectelor incendiilor”, a u subliniat cei de la ISU Neamţ.

„Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu”

Aşa trebuie să fie poziţionat panoul de avertisment în cazul instituţiilor care nu au autorizaţie de securitate. Până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, beneficiarii investiţiilor care vizează construcţii publice au obligaţia să realizeze şi să amplaseze panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective cu următorul conţinut, imprimat cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roşie, pe fundal alb: „Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu”. Obligaţia vizează barurile, cluburile, discotecile, restaurantele, centrele comerciale, magazinele, supermagazinele şi hipermagazinele, cinematografele, sălile polivalente, sălile de spectacole, hotelurile, motelurile, hostelurile, vilele turistice, pensiunile şi cabanele turistice, apartamentele şi camerele de închiriat în regim hotelier. Tot luni şeful statului a semnat decretele pentru promulgarea Legii pentru aprobarea Programului geologic la nivel naţional, a Legii privind anularea unor obligaţii fiscale, a Legii pentru completarea art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi a Legii pentru modificarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.

Geanina NICORESCU