Spitalul Judeţean are nevoie, temporar, de câţiva asistenţi

Seria angajărilor „temporare” la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ continuă cu scoaterea la concurs a trei posturi de asistent medical. Două dintre acestea sunt pentru secţia ATI, examenul fiind programat pentru data de 27 noiembrie. Nu vor fi acceptaţi la concurs decât asistenţii cu vechime în specialitate de minim 6 luni şi, evident, cu diplomă de şcoală sanitară sau echivalentă ori cu studii postliceale prin echivalare conform HG nr. 797/1997. Cconcursul va consta în susţinerea unei probe scrise şi interviu, data limită de înscriere la concurs fiind 16 noiembrie.
Cel de-al treilea post temporar vacant este de asistent medical debutant la secţia Neurologie. Concursul va avea loc în data de 24 noiembrie, înscrierile fiind acceptate până la data de 16 noiembrie. Pentru acest post nu este nevoie de experienţă, singura condiţie specifică pentru participare fiind deţinerea diplomei de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă.

Geanina NICORESCU