Spitalul din Bicaz va avea supraveghere video

Spitalul Orășenesc ,,Sf. Ierarh Nicolae“ Bicaz are în vedere încheierea unui contract pentru executarea unui sistem de supraveghere video pentru protecția persoanelor, a patrimoniului spitalului și supraveghere medicală a compartimentului de urgențe. De asemenea, conducerea unității medicale dorește implementarea unui sistem de detectare, semnalizare și avertizare în caz de incendiu în conformitate cu scenariul de securitate la incendiu specific. Pentru încheierea acestor contracte se vor respecta normele legale în vigoare privind sistemele de securitate la incendii a construcțiilor, paza obiectivelor și utilizarea mijloacelor de supraveghere video. Termenul încărcării pe SEAP a ofertelor a expirat ieri.

Potrivit regulilor de comportament pentru vizitatori, stabilit la nivelul Spitalului „Sf. Nicolae“ Bicaz, aceștia nu au voie să își lase obiectele personale nesupravegheate, indiferent de zona din spital în care se află, personalul spitalului nefiind responsabil de eventuala dispariție a acestora.

De asemenea, este strict interzis accesul vizitatorilor în următoarele zone: săli de operații, sala de naștere, compartimentul de sterilizare, farmacie, bloc alimentar, precum și la pacienții cu risc crescut din celelalte compartimente; fumatul în spital; să se intervină, prin orice modalitate, în îngrijirile medicale ale pacienților; să se intervină la aparatura medicală, instalațiile electrice, instalații de protecție împotriva incendiilor și mijloacele tehnice de primă intervenție în caz de incendiu; producerea de zgomote prin strigăte, larmă cât și prin utilizarea de aparate radio, CD-playere etc; să se afecteze curățenia pe spațiile interioare și exterioare spitalului; să deranjeze pacienții vizitați, alți pacienți și să se așeze pe paturile acestora; vandalizarea mobilierului de decor (bănci, coșuri de gunoi, uși, aviziere, etc.): zgârierea, scrierea, vopsirea, murdărirea cu orice substanță, demontarea, distrugerea sau degradarea oricăror elemente constructive, decorative sau mobilier.

Persoanele care cauzează astfel de prejudicii, în mod direct sau indirect, vor acoperi integral costul reparării sau înlocuirii acestor bunuri.

Important de menționat este că la nivelul conducerii a fost luată decizia ca vizitatorii să nu aducă pacienților alimente interzise de către medicul curant, băuturi alcoolice, țigări și, totodată, vizitatorii nu interzis la accesul la documentele medicale ale pacienților, toate informațiile despre pacienți urmând a fi solicitate direct medicului curant. Este interzis și accesul cu echipament video și audio și înregistrarea audio și video, fără acordul prealabil scris al conducerii.

Geanina NICORESCU