Spitalul cu buda în fundul curţii

* „Este inuman să trimiţi pe afară, în frig, copii internaţi cu pneumonie şi bolnavi de cancer care abia se târâie”, spune şeful secţiei pediatrie

Clădirea în care funcţionează pediatria şi oncologia spitalului municipal din Roman a rămas fără veceuri după ce firma care câştigat licitaţia pentru renovare a distrus pereţii şi apoi a dat bir cu fugiţii. „Constructorii veniseră cu un elan puternic, au găurit pereţii, au scos veceurile şi… s-au oprit”, ne-a declarat dr. Mircea Coadă, managerul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman. „Cum n-a mai venit nimeni de la firmă, am fost nevoit să aduc două veceuri ecologice şi să le instalez afară. Este evident disconfortul creat pentru copiii internaţi la pediatrie, pentru mamele lor şi pentru bolnavii din oncologie. Pe o aşa vreme, cum să scoţi copilul bolnav pe afară?!”

Din păcate, conducerea spitalului nu a putut lua nici un fel de măsuri împotriva ţeparului din Bacău, pentru că, în conformitate cu legea, a trebuit să aştepte data de 9 noiembrie, data recepţionării lucrării. La data respectivă, în locul celor 6 toalete incluse în proiect a găsit pereţi sparţi şi mult moloz.  „Firma băcăuană este, din câte am înţeles, în faza falimentului. Dar asta nu mă împiedică să o dau în judecată şi să cer daune. Nu a respectat contractul, ne-a sfidat şi ne-a creat chiar prejudicii pentru că a scăzut numărul internărilor din cauza condiţiilor proaste de spitalizare”, a mai spus managerul Coadă.

Şeful secţiei pediatrie, dr. Ion Chereji, nu înţelege de ce a fost tolerată firma băcăuană atâta timp şi mai ales de ce nu se încept reparaţiile, indiferent de către cine: „Secţia noastră are 74 de paturi, dar sunt ocupate doar 40. Nu pentru că n-ar fi pacienţi destui care necesită internare, ci pentru că mamele nu stau cu copiii mai mult de o zi sau două în asemenea condiţii. Nu se pot duce la veceul din curte pe frigul ăsta, fie zi sau noapte, iar cele două toalete cam dărăpănate,  de rezervă, rămase funcţionale pe un palier sunt folosite şi de bolnavii de la oncologie.  Suntem zeci de cadre sanitare şi aproape o sută de pacienţi fără condiţii optime de igienă şi aşa ceva nu este normal. Vrem să vedem că se apucă cineva de treabă”.

Până la desemnarea unei alte firme care să se ocupe de reabilitare ar mai putea trece cel puţin o lună, pentru că sunt proceduri legale de urmat, prin care să se demonstreze că firma care a câştigat iniţial licitaţia nu a respectat contractul. Luând în considerare acest fapt, managerul Coadă a hotărât să amenajeze una dintre băile pediatriei cu lucrătorii compartimentului tehnic al spitalului.