Spitalul Bicaz revendică 97 de paturi

Edilul şef al oraşului Bicaz lucrează la ultimele documente care-i vor permite să deschidă porţile spitalului din localitate pentru tratarea pacienţilor.

„Lucrăm la documentele care ne-au fost cerute de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru a demonstra că spitalul are o clasificare, are autorizaţie sanitară de funcţionare şi apoi să poată aloca fondurile necesare pentru funcţionarea unităţii”, a declarat Nicolae Sălăgean, primarul oraşului Bicaz. „Şi pentru că la 1 aprilie 2011, când a fost închis pe nedrept, unitatea funcţiona cu 97 de paturi,  exact pentru cele 97 din vechea structură cerem finanţare şi clasificare. O ordonanţă de Guvern permitea ca spitalul să fie redeschis încă de la 1 ianuarie 2012, dar nimeni nu a mişcat un pai, iar din iulie-august 2012, când nu a mai fost acelaşi primar la Bicaz, am început demersurile şi ne izbim de multe probleme care putau fi rezolvate de mult”.

Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ a distribuit deja bugetul pentru funcţionarea spitalelor din judeţ, însă CNAS poate suplimenta finanţarea spitalului din Bicaz, imediat după ce primeşte ok-ul de la Ministerul Sănătăţii. În primă fază, DSP Neamţ va trebui să aprobe reînnoirea autorizaţiei sanitare de funcţionare şi clasificarea spitalului, ministrul Sănătăţii fiind cel care va aproba suplimentarea numărului de paturi pentru Neamţ. Ulterior, pe baza organigramei, se vor face angajări.

 

Geanina NICORESCU