Spectacolele de la festivalul Clasei de actorie Maria Hibovski

mariuca hibovschi

Astăzi, în a doua zi de spectacole, tinerii actori din cadrul Clasei de actorie a Mariei Hibovski de la Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” are programate trei spectacole. De la ora 12, pentru preşcolari şi elevii din clasele I – IV de la şcolile invitate au loc spectacolele “Excursie buclucaşă” după Oana Secară şi “În ţara lui Mură-n gură” după Nina Cassian.

Apoi, de la ora 14, sunt invitaţi elevii de gimnaziu pentru a viziona spectacolul „Cântecul vieţii” după G.M. Zamfirescu. Ultimul spectacol are loc de la ora 16 şi se adresează liceenilor, care pot urmări piesa „Duş nervos” după Vladimir Helmis şi „La poliţie” o scenetă de improvizaţie. Spectacolele au loc în sala Teatrului de Joacă din cadrul Bibliotecii judeţene „G.T. Kirileanu”.

Vineri, 6 decembrie, în ziua Moşului Nicolae şi ultima zi de festival, este rândul cursanţilor clasei de canto a Şcolii Populare de Arte care aduc în dar colinde strămoşeşti. Microconcertul va avea loc în spaţiul Casei Cărţii, începând cu ora 13. Ziua se încheie cu  spectacolele de la ora 14 “Împricinaţii” după Bogdan Ulmu şi cel de la ora 17 “Familie, iubire, prafuri” de Maria Hibovski.

Cristina IORDACHE