Spectacol fără cuvinte / „Patimile lui Isus” ilustrate de oameni care pătimesc

pastraveni2

Artiştii amatori de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni au susţinut un spectacol dedicat Paştelui, la Consiliul Judeţean Neamţ, miercuri, 16 octombrie a.c.

Lipsit de cuvinte, dar sprijinit amplu de coloana sonoră dramatică, spectacolul de pantomimă a fost susţinut de gesturi şi expresii. În faţa asistenţei numeroase, pe scena sălii de festivităţi a CJ au fost rememorate principalele momente care au culminat cu crucificarea şi, apoi, Învierea Mântuitorului.

După evoluţia pe scenă, participanţii au primit pacheţele cu bunătăţi oferite de conducerea instituţiei, reprezentată de vicepreşedintele CJ Emilia Arcan şi preşedintele CJ, Culiţă Tărâţă.

„Doresc să mulţumesc distinşilor noştri invitaţi pentru oportunitatea de a veni în cadrul Consiliului Judeţean cu spectacolul nostru intitulat „Patimile lui Iisus”! Este modul prin care tinerii din Centrul Păstrăveni şi colegii mei au înţeles să aducă mulţumirea pentru buna desfăşurare a activităţii din Centru şi care se datorează colegilor noştri din Consiliul Judeţean Neamţ. Ceea ce veţi vedea este dăruit din suflet pentru dumneavoastră şi dorim tuturor sărbători pascale în bucurie, fericire şi sănătate!”, a spus

Nicoleta Bârnat, directoarea Centrului de la Păstrăveni.

Şi Culiţă Tărâţă a adresat câteva cuvinte acestor artişti deosebiţi: “Este o săptămână importantă pentru noi toţi, Săptămâna Patimilor. Suntem în preajma celei mai mari sărbători a creştinătăţii, sărbătoarea Paştelui şi sunt bucuros să fiu astăzi alături de voi la spectacolul pe care l-aţi pregătit. Iată că dumneavoastră, cei de la Centrul Păstrăveni, prin activitatea pe care o desfăşuraţi, veniţi să ne încântaţi sufletele şi inimile noastre, a celor născuţi mai devreme şi a celor care, momentan şi vremelnic, vă păstorim şi trebuie să o facem cu bună-credinţă, cu tot respectul şi cu speranţa că mâine va fi mai bine.

Vă mulţumesc şi să vă dea Dumnezeu sănătate! Vă doresc un Paşte fericit!”.

 

D. VINCA