Specialişti din 13 ţări ale lumii şi-au dat întâlnire la Piatra-Neamţ

Muzeograful Constantin Preoteasa: “Colocviul Internaţional Cucuteni – 130 a fost, cu siguranţă, cea mai importantă manifestare arheologică desfăşurată anul acesta în România.”

 

În perioada 15 – 17 octombrie, 13 ţări ale lumii şi-au trimis specialiştii cei mai de seamă la Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, pentru a participa la colocviul internaţional dedicat împlinirii a 130 de ani de la descoperirea aşezării eponime. Participanţii au apreciat, în unanimitate, că organizarea colocviului s-a ridicat la cele mai înalte standarde, Muzeul Cucuteni fiind considerat cel mai frumos şi mai elegant muzeu de istorie şi de arheologie din România. Câteva impresii şi concluzii legate de evenimentul desfăşurat la Piatra-Neamţ ne-a  împărtăşit muzeograful Constantin Preoteasa, cercetător ştiinţific în cadrul Complexului Muzeal Judeţean Neamţ.

–         Care sunt primele impresii pe marginea desfăşurării  Colocviului Internaţional Cucuteni – 130?

–         A fost, cu siguranţă, cea mai importantă manifestare arheologică desfăşurată anul acesta în România. Muzeul nostru a găzduit un colocviu internaţional pe teme legate de arheologie preistorică, de neoeneolitic, la care au participat specialişti din 13 ţări: România, Moldova, Ucraina, Rusia, Bulgaria, Germania, Polonia, Marea Britanie, Franţa, Serbia, Ungaria, Grecia şi SUA.  Au contribuit la această manifestare 95 de specialişti, 50 dintre ei din România şi 45 din străinătate.Aceşti specialişti aparţin, practic, de 53 de instituţii de profil, din ţară şi din străinătate: 24 de instituţii din România şi 29 din străinătate.

–         Care este câştigul organizării unui asemenea eveniment la Piatra-Neamţ?

–         În cadrul simpozionului desfăşurat la Piatra-Neamţ, au fost expuse cele mai noi rezultate ale cercetărilor arheologice întreprinse de specialiştii care au participat la eveniment, cercetări arheologice sistematice, cu un caracter interdisciplinar. Un număr de cinci postere, cuprinzând rezultatele cercetărilor, şi un număr de 50 de comunicări au fost prezentate publicului nemţean.  În acest fel, consider că oraşul nostru are numai de câştigat, fiind cunoscut şi recunoscut ca un important centru de cercetare ştiinţifică, atât în ţară, cât şi în străinătate. Toate lucrările s-au desfăşurat în cadrul Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni, o parte dintre impresiile participanţilor găsindu-se în Cartea de Onoare a instituţiei. Cei prezenţi au apreciat, în unanimitate, că organizarea colocviului s-a ridicat la cele mai înalte standarde, iar Muzeul Cucuteni este considerat ca fiind ce mai frumos şi cel mai elegant muzeu de istorie şi de arheologie din România, în momentul de faţă.

–         Alături de prezentarea comunicărilor, ce alte evenimente aţi susţinut în cadrul colocviului?

–         A fost vernisată o expoziţie temporară, găzduită tot de muzeul nostru, în memoria profesorului Dan Monah, cel mai important cercetător român care s-a ocupat de Cultura Cucuteni, de-a lungul carierei sale şi care a fost şi cel mai important colaborator al instituţiei noastre. De asemenea, am făcut cunoscută specialiştilor şi biblioteca pe care familia prof. Monah ne-a pus-o la dispoziţie. Fondul Documentar „Dan Monah”, unul din cele mai importante fonduri documentare pentru arheologia din România, se află acum la Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, cuprinzând peste 1000 de lucrări: repertorii, volume de sinteză, enciclopedii, cataloage, lucrări monografice, lucrări colective ale unor manifestări ştiinţifice, precum şi fotocopii ale unor lucrări ştiinţifice rare, publicate în străinătate, care altfel n-ar fi putut intra în posesia instituţiei noastre. Tot acum am lansat şi două volume aflate în colecţia noastră de specialitate – Biblioteca Memoria Antiquitatis, cea mai importantă colecţie de specialitate de arheologie preistorică din ţară. Unul din volume reuneşte actele colocviului desfăşurat tot aici, la Muzeul Cucuteni, în urmă cu doi ani, în 2012, privind impactul antropic asupra mediului natural în neoeneoliticul sud-est european – volum dedicat directorului instituţiei, dr. Gheorghe Dumitroaia, la cea de-a 65-a aniversare. Cel de-al doilea volum lansat în cadrul colocviului este un volum comemorativ dedicat lui părintelui Constantin Matasă, de la naşterea căruia se împlinesc, anul acesta, 135 de ani, care cuprinde principalele opere istorice şi arheologice ale sale, inclusiv celebra monografie a staţiunii cucuteniene de la Frumuşica. De asemenea, am editat şi un volum de rezumate ale comunicărilor şi posterelor de acum prezentate în cadrul colocviului susţinut în urmă cu doi ani.

–         Cum veţi ilustra rezultatele simpozionului desfăşurat anul acesta la Piatra-Neamţ

–         Materialele prezentate în cadrul colocviului de anul acesta vor fi reunite într-un volum care va fi editat anul viitor, în cadrul colecţiei Biblioteca Memoria Antiquitatis. Termenul de predare al lucrărilor, convenit cu toţi cei prezenţi, fiind 31 mai 2015, urmând ca până în toamna anului viitor volumul să vadă lumina tiparului.

A consemnat Irina NASTASIU