Uniforma – emblemă, afacere, mafie? / Dezvăluire șoc!
*Se întâmpla pe vremea când era director la ”Roman Vodă”
*Acesta a declinat oferta și nici nu s-a mai zbătut pentru uniforme în liceu
*Deși e fan uniformă, Stan crede că ”respectul pentru profesor nu e dat de ținuta elevului”
Pasiunile stârnite la fiecare început de an de discuțiile pro sau contra uniformă școlară și legendele din jurul fenomenului care vorbesc despre interese financiare enorme sunt confirmate și de șeful Inspectoratului Școlar Neamț.
Deși este mai curând pro-uniformă (din diverse motive care țin de pedagogie), profesorul Viorel Stan nu ezită să povestească, cu sinceritate, un episod în care i s-a sugerat că poate primi tradiționala ”atenție” dacă e băiat bun și promovează obligativitatea purtării unei ținute standard în unitatea școlară pe care o conducea. Culmea este că oferta de mituire (că, pe românește, ”atenția” înseamnă până la urmă ”șpagă”) l-a făcut pe Stan să mediteze la problemă de așa natură și să nu se mai implice în dezbatere deși el ar fi fost de acord cu uniforma obligatorie.
”O să fim atenți și noi cu dumneavoastră!”
”E ceva timp de atunci. Eram director la Roman Vodă. Începuse școala și, firește, și discuțiile pro sau contra uniformă obligatorie. Erau tabere adverse și în rândul elevilor dar și al părinților și al profesorilor. Eu, sincer să fiu, eram mai curând pro-uniformă, din motive care țin de pedagogie, de mândria de a fi elev într-un liceu de elită cum e cel la care eram director. Dar într-o zi, adus – nu mai țin minte exact – de un profesor sau de un părinte – vine la școală să discutăm un furnizor de uniforme. De la o croitorie… Discutăm câteva minute, îmi arată și mie câteva modele într-un catalog… Toate bune și frumoase, deja mă mai convinsese cu un procent acolo și chiar mă pregăteam să-i spun că voi susține inițiativa dacă e îmbrățișată și de elevi și părinți. Când… Când ce să vezi? Numai lapte și miere, acel furnizor îmi spune, privindu-mă în ochi, o formulă de genul <o să vedeți domnu’ director, o s fie bine… O să fim și noi atenți cu dumneavoastră…>. Cum spun elevii ]n limbaj mai liber, <mi-a căzut fața…>. Am întrebat așa, că nu știam ce să zic, <da?>. ȘI ăla a zis, ferm, <da!>”, își aduce aminte fostul director de liceu care acum conduce destinele învățământului nemțean.
Din acel moment, Viorel Stan nu s-a mai implicat în acea dezbatere și nici nu au fost făcute uniforme în acel an la Liceul Roman Vodă. „Știți ce e culmea? Eu înclinam spre tabăra pro-uniforme. Și nu făceam un secret din asta. Și atunci, de ce să umble cu astfel de… nu știu cum să le zic? Mi-am dat seama că gestul lor arăta că e ceva putred. Sau, nu știu, dar cert e că nu i-am mai sprijinit deloc. De aceea, deși și acum sunt mai mult pro decât contra în această dezbatere, recunosc că subiectul e foarte sensibil. Aveți dreptate că se poate vorbi de idea de emblemă la licee cu rezultate foarte bune, deci această argumentație cade pentru alte licee. Și cum să nu bănui și eu, ca toată lumea, că or mai fi și interese când, pe acea promisiune de <atenție> sunt Stan-Pățitul?”.
Prestanța profesorului nu e dată de haina elevului
Inspectorul general e reticent și la alte motive invocate: “Repet, eu aș fi mai mult pro-uniformă dar mă și distrează unele argument ale unora sau altora. Unele sunt ridicole și, de fapt, duc în desuet exact problema pe care ar trebui să o susțină. Cum e de exemplu cea că faptul că, dincolo uneori de decalajul hainelor dintre profesori și elevi, uniforma elevilor ar da un plus de respect cadrelor didactice. Sincer, e evident că nu e o explicație care să stea în picioare. Un profesor are atâta prestanță câtă reușește să impună. Și această prestanță nu ține de haina elevului ci de pregătirea pedagogică a cadrului didactic, de abordarea psihologică a dialogului elev-profesor. Poți să fii prieten – în sens pozitiv cu elevul – dar asta nu înseamnă să-l îneveți pe elev să nu-i respecte pe cei cu care intră în contact. Iar decalajul vestimentar e iarăși discutabil. Cu aceste lefuri, mai mici sau mai mari din învățământ, profesorul poate și trebuie să se îmbrace decent, elegant, cu prestanță”.
Aceste afirmații ale șefului inspectoratului școlar sunt, de fapt, întărite de situații de viață relatate atât de elevi cât și de profesori. Ce respect mai poate pretinde din partea liceenilor, de exemplu, un professor care merge cu ei în excursie, bea o noapte întreagă cu adolescenții, permițându-le acestora să facă și glume jenante la adresa lui? Sau – cazuri reale – profesorul se îmbată și este cărat în cameră de băieții de clasa a 11-a sau a 12-a pe care, peste câteva zile îi scoate la tablă?
Rezolvă uniforma școlară astfel de derapaje generate de atitudinea neprofesională a unor cadre didactice?
Cât privește aserțiunea cum că unii elevi vin în ținută nepotrivită (”băieții în bermude, fetele în fustă de o palmă, cu șlițul până la fund” – ca să cităm o expresie deja clasicizată de larga folosire), o astfel de situație încalcă actualele regulamente școlare. Au luat măsuri profesorii care se plâng împotriva unor astfel de situații, evident negative? Câți dintre ei au trimis acasă elevii să se îmbrace decent, i-au chemat pe părinți la școală sau au anunțat diriginții? Pentru că în spatele unei ținute indecent se ascunde, de fapt, un comportament care nu cadrează cu regulamentul școlar, cu respectul față de unitatea școlară. De fapt, o ținută nepotrivită denotă o atitudine nepotrivită, adică o gravă carență de educație, imputabilă deopotrivă și părinților dar și pedagogilor.
Iar știința Pedagogiei vorbește despre intervenția la cauză, nu la efect…
Daniel VINCA