Şpagă la rutieră: bani şi plinul la maşină

Poliţiştii Cătălin Constantin Trifescu (30 de ani) şi Ionuţ Zamă (27 de ani) de la Poliţia Municipiului Piatra Neamţ au fost condamnaţi, ieri, la câte şase luni închisoare, cu suspendare. Tribunalul Neamţ i-a găsit vinovaţi pentru luare de mită şi le-a confiscat câte 260 lei.

În noaptea de 25 octombrie 2011, agenţii au tras pe dreapta o maşină de transport marfă şi au început să înşire o listă de nereguli, pornind de la lipsa ITP şi ajungând până la lipsa rovinietei. Şoferul şi-a chemat patronul, iar acesta a aflat că urma să fie amendat cu 11.000 lei şi a încercat să găsească soluţii. Agenţii au acceptat 280 lei , banii pe care îi avea omul la el, dar i-au spus că „preţul” corect este de 10% din totalul amenzii. Cum patronul avea o firmă de comercializare a combustibililor, poliţiştii i-au spus că se mulţumesc cu bani şi cu ceva benzină pentru maşinile personale.

Patronul s-a pus la punct chiar a doua zi, când a obţinut ITP-ul, a achitat rovinieta, după care i-a reclamat pe cei doi poliţişti. La anchetă, aceştia nu au recunoscut, ci au susţinut că patronul ar fi dus părinţilor lui Trifescu o maşină de balast achitată cu 500 de lei, pe care însă au refuzat-o, pentru că nu era de calitate. Acesta a mai spus că înţelegerea fusese ca benzinarul să-şi oprească banii de transport şi să le restituie 300 de lei, dar nu a mai luat balastul din drum şi nici banii nu i-a mai înapoiat. Până pe 25 octombrie, în ziua controlului, când au convenit ca de suma respectivă să-şi alimenteze maşina. Confruntat apoi cu probele din dosar, Trifescu a recunoscut parţial şi a spus că nu a mai întocmit procesul verbal întrucât nu avea formulare la el.