Soț ucis, tranșat și plimbat cu taxiul prin Roman și Târgu Frumos

poza nr 4 cop fm* Soția ucigașă a fost depistată la Târgu Frumos, unde, la miez de noapte, căra pungile cu trupul soțului * Capul victimei a fost găsit într-o găleată, în garsoniera în care bărbatul locuia împreună cu soția suspectată acum de omor

Un bărbat din Roman a fost ucis și tranșat, iar bucăți din trupul său au fost cărate de soție până la Târgu Frumos. Capul victimei a fost găsit de anchetatori în garsoniera din Roman în care ar fi avut loc crima. Potrivit procurorului de caz Stelian Olteanu, lipsesc organele interne și organul genital.

Anchetatorii au mers pe fir fiind sesizați de colegii lor de la Târgu Frumos, localitate în care polițiștii au descoperit, luni noaptea, fragmentele din cadavrul bărbatului, puse în trei saci și cărate de colo-colo de soția victimei.

Principala suspectă a acestei crime oribile este femeia, o pensionară de 65 de ani, fostă profesoară de geografie. Soția victimei fusese văzută coborând dintr-un autocar în orașul Târgu Frumos, cărând după ea trei saci de gunoi. Un taximetrist care a văzut întreaga scenă a anunțat imediat poliția. Oamenii legii au stat de vorbă cu femeia și apoi au condus-o în garsoniera sa din Roman, unde au găsit capul bărbatului acesteia, într-o găleată din plastic, lăsată în debara. Anchetatorii au stabilit că bărbatul ucis este Gheorghe Zaharia, în vârstă de 70 de ani, ofițer de armată în rezervă.

„Până la această oră nu am reușit să audiez femeia, deci nu pot spune dacă a recunoscut sau nu crima. Știm că în noaptea de luni spre marți a urcat într-un taxi sacii cu bucățile din trupul bărbatului și a mers până la stația OMV Roman, de unde, la ora 12.05 noaptea a luat un autocar, până la Târgu Frumos. Acolo a luat un alt taxi, până în zona pieței. Taximetristul a oprit o patrulă de poliție, spunând că sacii pe care-i căra doamna puțeau îngrozitor. Femeia a fost oprită de polițiști, aceasta a spus de unde vine, a fost condusă la Roman, am preluat ancheta și am mers acasă la femeie, împreună cu aceasta, unde am găsit capul bărbatului, într-o găleată, în debara. Capul era spălat, iar în casă nu am găsit urme de sânge. Cazul este în anchetă“, ne-a declarat procurorul Olteanu, azi, la orele 15.30.

Femeia urma să fie audiată și, în funcție de rezultatul anchetei, Tribunalul Neamț decide reținerea autorului faptei de omor.

Geanina NICORESCU