Șoferul s-a ascuns la o pensiune după ce a provocat un accident

Un accident produs ieri dimineață, în zona Ursuleț, de la intrarea în Piatra Neamț, l-a avut protagonist pe un șofer din Pângărați care a fugit de la locul faptei. Imediat după ce s-a izbit cu autoturismul de o autoutilitară, șoferul a coborât și s-a „refugiat“ într-o pensiune.

Polițiștii rutieri care au ajuns la locul evenimentului au fost ajutați de martori și de șoferul nevinovat să-l găsească pe suspect. Motivul pentru care se ascundea acesta urmează să fie stabilit de polițiști, dar cert este că autorul accidentului a refuzat etilotestul. „Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 40 de ani, din Pângărați, în timp ce conducea un autoturism pe DN 15 dinspre Piatra Neamț spre Bicaz, la Bistrița, a pătruns pe contrasens și s-a izbit într-o autoutilitară condusă de un tânăr de 27 de ani, din Bicaz, care se deplasa regulamentar. După impact, șoferul de 40 de ani a părăsit locul accidentului și a fost găsit de polițiști la o pensiune, în zonă. Conducătorul auto a refuzat testul alcoolscopic și a fost condus la spital pentru prelevare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt în curs la această oră“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Autorul accidentului a suferit răni ușoare.

*Două zile fără accidente rutiere cu victime

De vineri până duminică dimineață, în Neamț nu s-au înregistrat accidente rutiere cu victime.

Este primul week-end din acest an când nu s-au produs accidente rutiere soldate cu pierderi de vieți omenești. „Polițiștii nemțeni recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră preventivă de condus, atât pentru siguranța lor, cât și a celorlalți participanți la trafic. Poliția le mulțumește tuturor celor care respectă regulile de circulație, contribuind în acest mod la creșterea siguranței rutiere“, a mai spus sursa citată.

Pentru aceste zile, cu ceață, ploi și polei, conducătorii auto sunt sfătuiți să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor și efectuarea manevrelor doar după o temeinică asigurare.

Dacă traficul este aglomerat, li se recomandă șoferilor să evite depășirile extrem de periculoase, să circule cu viteză adaptată permanent condițiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană.

În condiții de ceață viteza trebuie adaptată în funcție de vizibilitate, distanța în mers să fie mai mare între autovehicule, să se folosească luminile de întâlnire împreună cu cele de ceață.

Poliția Rutieră insistă să nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice, să conduceți cu multă atenție și răbdare și să dovediți respect în trafic prin respectarea normelor rutiere și prețuirea vieții.

Cristina IORDACHE