Toată lumea se uită la televizor. O definiție simplă a acestei invenții sună așa: „Televiziunea este o gumă de mestecat pentru ochi“ (Frank L. Wright), iar o alta, ceva mai elaborată, spune că: „Televiziunea este literatura analfabetului, cultura incultului, avuția săracului, privilegiul neprivilegiatului, clubul exclusiv al maselor excluse“ (Lee Loevinger). Realitatea este că acest mod de a te risipi este atât de tentant și atât de lesnicios, încât oricine se poate pierde ceasuri în șir cu ochii ațintiți pe micul ecran. Ore și ore, și ore stai ca prostul cu ochii în televizor, butonezi și te lași sedus de o vastă plajă de oferte, ești ca la un mall imens cu produsele etalate pe rafturi de sute de metri: știri, dezbateri, divertisment, documentar, film artistic, sport, emisiuni de cultură, de incultură, chiar de imbecilizare. Mai dai fuga să-ți faci un sandviș pe care-l mesteci tot cu ochii în televizor și nu te întrebi o secundă dacă merită să-ți pierzi altfel timpul. Aici mă gândesc în primul rând la milioanele de telespectatori locuitori în milioane de locuințe supraetajate din orașe, care nu au șansa de a comuta pe RealTV, un post absolut gratuit, adică afară, la aer, în sânul (sutienul) naturii. Nu mă bazez pe nici o statistică, ci doar presupun faptul că audiența televiziunilor în Neamț este cu mult mai scăzută decât prin alte zone ale patriei. Și ce argument este mai bun decât consultarea prietenilor, amicilor și cunoscuților mei nemțeni care îmi pot confirma, oricând, foarte slabul lor apetit pentru acest sport național care este uitatul la televizor, în concurență și cu net-ul, desigur. Iar la mine la țară, cu o oarecare dispensă pentru lunile de iarnă, ratingul măsurat pe privitori la televizor ar falimenta multe emisiuni cu pretenții, mai ales cele din timpul zilei lumină. Avantajul de a sta la țară, ca și acela de a locui într-o zonă în care ambientul arată ca o vedere turistică, este net în defavoarea televiziunii. Și fiindcă am început cu niște păreri diverse despre acest fenomen, să continuăm în acest fel. „Televiziunea abrutizează oamenii cultivați și îi cultivă pe cei care duc o viață abrutizantă“, era părerea recentului mare dispărut Umberto Eco. La televiziunile românești, îndeosebi la cele de știri, această formulă o vedem aplicată nu numai la telespectatori, ci și în interiorul televiziunilor, unde se dovedește a fi întreținut și cultivat un mediu propice dezvoltării unor stări conflictuale permanente, băsesciene am putea spune. Este notorie apetența ex-președintelui pentru ceartă, pentru conflict, pentru dat cu bățul în gard, cu sau fără motiv, iar televiziunile, în căutare disperată de rating, au preluat acest mod de a fi: scandalul cu orice preț, iar unele chiar și hăhăiala aceea inconfundabilă, transpusă în tentative jenante de umor subtil. Dar, care, în realitate, nu pot fi nici măcar miștocăreli, ci grosolănii în toată regula. Să ne uităm, spre bun exemplu, la cuplul comic Mihai Gâdea – Mircea Badea, care, de altfel, au oferit de-a lungul timpului suficiente motive de a fi simpatizați și apreciați. Oare nu le spune nimeni cât sunt de penibili atunci când întind coarda și încearcă să le mănânce pâinea unor comedianți adevărați?
Oricum, uitatul la televizor este totuși o opțiune, printre alte opțiuni. Am spus-o pe cea cu natura, să o spunem și pe cea a fratelui Groucho (unul dintre genialii frați Marx), chiar dacă este de la începuturi, de pe timpul televiziunii alb-negru: „Socot că televiziunea e foarte educativă. De fiecare dată când se aprinde televizorul, mă duc în camera cealaltă să citesc o carte“.
