Toată lumea se uită la televizor. Și ne-a trecut pe la ureche o declarație a unei reputate actrițe, născută la Piatra Neamț, care spunea așa: „Florina Cercel, sătulă de bolnavii psihic de la TV. Medicii ar trebui să interzică apariția lor pe post“. Am căutat declarația, am găsit-o, într-adevăr actrița se referea la bolnavii psihic fără ghilimele și făcea apel la CNA. Eh!, și ce-am fi vrut noi să citim ceva cu sens peiorativ!
Nu-i nimic, o facem acum. Începem cu un paradox al progresului: cu cât crește calitatea televizoarelor, cu atât scade calitatea televiziunilor. Vorbim aici despre goana după rating și despre incredibil de multele derogări care sunt făcute pentru a oferi publicului exact ce își dorește, conform sondajelor. Există barometre de ratingpe categorii de vârstă, pe rural și urban, nivel de școlarizare, ore de difuzare ș.a.m.d. Toate analizate permanent, cu creionul în mână, de către factorii de decizie care hotărăsc: Asta are, asta n-are, asta-i cea câștigătoare!În acest fel, tabloidizarea televiziunilor ajunge la cote nebănuite. Dacă până acum câțiva ani consideram Pro TV un post care ne oripila difuzând la știri doar crime, accidente, violuri, golănii, astăzi acesta poate fi considerat (și chiar este, fiind mereu pe primul loc) de-a dreptul elegant. Și asta nu fiindcă și-ar fi schimbat abordarea, ci datorită faptului că celelalte televiziuni, îndeosebi cele de știri, au transformat nebunia știrilor, demiștirilorși pseudoștirilor într-un mecanism incredibil. Nu se mai poate fără breakingnews, semnalul e musai să apară, cu sau fără motiv (de cele mai multe ori aiurea) din jumătate în jumătate de oră. Rar mai vezi prezentatori de știri care să vorbească normal, toți trepidează, toți te trag de mânecă, de haine, de viața ta de om normal ca să-ți arate ei ce urmează, ce grozăvii ai să vezi și să auzi pe postul lor în următoarele minute. Sunt ca scaiul. Și așa o țin ei langa 24 de ore din 24, într-un ritm sufocant. Cu o agresivitate care, în cele din urmă, are exact un efect invers de cât cel scontat: schimbi postul. Te lași păcălit o dată, de două ori, de o sută de ori de titlurile lor bubuitoare (Atenție pensionari: ce vă pregătește Guvernul;Panică la Cotroceni și la Guvern), pentru ca în cele din urmă să-i tolerezi așa cum sunt, cu focurile lor de artificii cu tot, cu eternii lor invitați care le cântă în strunăși au expertiză în absolut toate domeniile, cu urările lor de bine de la sfârșitul unor emisiuni care, pe tot parcursul lor, ar fi fost normal să te îngrozească, să te panichezeși să te determine să-ți pui ștreangul de gât. Vă urăm o seară bună! Dar cine-i mai ia în serios pe panglicari?!Mai ales că, colac peste pupăză, unora dintre mai rutinații realizatori de dezbateri li se urcă rău de tot la cap abilitatea lor de a fi vectori ai opiniei publice și ne este greu să înțelegem cum de și-au mai conservat capacitatea de a merge pe jos, de a păși pe pământ, fiindcă ei ar trebui să plutească și doar așa, plutind, să ne împărtășească nouă, privitorilor la televizor, din prea plinul experienței și înțelepciunii lor. Ei fiind posesorii adevărului (vorbim despre adevărul care ne zbârlește părul) pe care, zi de zi și seară de seară, ni-l împărtășesc cu lingurița, ca la suferinzi, dar și cu o generozitate clamată și având un iz de autosuficiență, de egocentrism și de mare umflare în pene. Iar dacă și aceștia au, din când în când, ieșiri nervoase sau numai ciudate derapări în decor, să dăm vina pe stres, munca de televiziune fiind infernală. Și am putea vorbi aici despre boli profesionale și tulburări ale personalității care pot apărea după ani și ani de stat în lumina reflectoarelor. Dar este un subiect delicat.
La ei, totuși, suferința în cauză nu este chiar atât de evidentă precum la unele emisiuni de divertisment sau la așa zise seriale de comedie. Acolo, oameni în toată firea, realizatori, invitați sau chiar „actori“ fac nefăcute și transformă acele producții în adevărate incursiuni în virtuale așezăminte de boli mintale, unde dialogul se transformă în urlete și țipete permanente, undetoți se îmbrâncesc, se înjură, se tăvălesc, merg în patru labe, stau în cap, fac travestiuri grotești, râd ca proștii de propria vulgaritate și își exhibă bădărănia. Au ei toate țiglele pe casă?! (n.n. – vorbind despre acele așezăminte, desigur, ne-am referit la o imagine literară, la cele prezentate în filme, fiindcă cele reale sunt cu mult mai triste în realitate).
Inițial, am intenționat să enumerăm câteva caracteristici ale unor tulburări de personalitate și să propunem un test de perspicacitate de genul: recunoașteți personajul? Dar lăsăm această demonstrație pentru altă dată. Ne mai documentăm uitându-ne, în continuare, la televizor.
Cristian TIMOFTE