Şoc la spital!

Palancianuconferinta 003Ultima întâlnire a comitetului director a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman s-a desfăşurat în sala de şedinţă din primăria Roman şi s-a încheiat cu o mega surpriză oferită de către managerul instituţiei, medicul Călina Pălănceanu.

Şedinţa comitetului s-a desfăşurat fără a fi anunţaţi toţi reprezentanţii presei locale iar după o analiză generală a activităţii instituţiei din acest an a luat cuvântul medicul Cătălina Pălăncianu, managerul de aproape doi ani a Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

Discursul a fost o surpriză pentru toţi cei prezenţi deoarece la final şi-a anunţat demisia din funcţia de manager începând cu prima zi a anului viitor. Anunţul a luat prin surprindere pe toată lumea, inclusiv pe edilul-şef al Romanului, Laurenţiu Dan Leoreanu. Acesta a prezentat un punct de vedere faţă de această decizie la finalul şedinţei ordinare a Consiliului Local susţinând că ştia de dorinţa medicului Pălănceanu de a demisiona de mai multă vreme dar până acum a reuşit să o convingă să rămână în funcţie.

Anunţul demisiei a dat naştere la diverse speculaţii privind cauzele aceste decizii iar una dintre ele fiind şi legată de faptul că, nu cu puţin timp în urmă, aceasta a fost declarată incompatibilă de către ANI. Alte speculaţii apărute în urma demisie fac referire la cine va fi viitorul manager al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman. Vom reveni cu amănunte legate de viitorul conducerii unităţii spitaliceşti romaşcane în zilele următoare.

Dan VASILIU