Sistem informatic pentru nemţenii care vor să înfieze

sistem informaticFamiliile vor afla stadiul procesului de adopţii şi vor putea face reclamaţii sau sugestii

 

Nemţenii care doresc să adopte un copil vor avea acces mai rapid la informațiile legate de procedura adopției, în urma implementării, la nivel naţional, a unui sistem informatic integrat, care va conecta toate cele 47 de Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA).

Proiectul „Sistem informatic integrat pentru Oficiul Român de Adopții” a fost lansat vineri de ANPDCA, fiind cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională. Sistemul ar putea deveni funcţional din vara anului viitor, ajutând, pe de o parte, familiile adoptive să afle mai ușor stadiul procesului de adopţie,  şi venind, pe de altă parte, şi în sprijinul specialiştilor din protecţia copilului, de la nivel local şi central.

„Orice persoană care vrea să adopte va putea să acceseze electronic informaţii legate de procedură, informaţii privind prevederile legale, informaţii legate de adresabilitate, de copiii adoptabili din sistem, cu siguranţă nu informaţii nominale, dar ne dorim ca viitorii părinţi să ştie cam câţi copii sunt adoptabili, care le sunt caracteristicile, care le sunt vârstele, astfel încât, din momentul în care se vor adresa direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului când doresc să adopte, să fie informaţi şi să ştie să îşi construiască aşteptările vizavi cu ce se va întâmpla cu solicitarea lor pentru adopţie”, a spus Gabriela Coman, preşedintele ANPDCA, potrivit Mediafax.

 

Adopţia unui copil, decisă de calculator

 

În momentul de faţă, a înfia un copil este un demers extrem de anevoios. Cea mai mare problemă o reprezintă modalitatea prin care se face potrivirea teoretică între copiii adoptabili şi adoptatori. Sarcina revine Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), respectiv unui soft de calculator care caută mai multe variante pentru fiecare copil în parte și transmite o listă cu maximum zece familii adoptatoare din toată ţara, către direcția de la domiciliul copilului.

„Noi trimitem lista cu persoane sau familii atestate ca adoptatoare la Bucureşti şi lista cu numele copiilor pe care instanţa i-a declarat adoptabili. Calculatorul din Bucureşti face apoi potrivirea iniţială, în funcţie de preferinţele adoptatorului şi de copiii adoptabili”, a spus Dan-Marian Lospa, director adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ.

Noul soft va permite accesarea online a informaţiilor privind procedura adopţiei, a numărului de copii declaraţi adoptabili, dar şi a istoricului fiecărui copil, păstrând totodată confidenţialitatea datelor.

„Cu siguranţă, cetăţenii primesc informaţii de la DGASPC, sunt întrebaţi înainte de a începe procedura, sunt ajutaţi pe parcursul anchetelor făcute la locul de domiciliu, dar nu au informaţii atât de complexe. Însă, credem noi, punând şi informaţii despre copii, vor avea o altă imagine, plus că o vor avea foarte rapid: nu mai trebuie să vină la noi, nu mai trebuie să caute pe site-ul nostru o parte din informaţii şi pe site-ul direcţiei alte informaţii. Nu ştiu cum se va construi tehnic, vom vedea dacă se va transforma într-un site separat. Vom stabili acest lucru în momentul în care vom avea contractorul selectat”, a explicat Gabriela Coman.

În prezent, în sistemul de protecţie specială din România sunt peste 61.700 de copii, însă la jumătatea lunii mai 2014 erau adoptabili doar 3.416 copii, inclusiv cei aflaţi în etapa de potrivire şi încredinţaţi în vederea adopţiei. La nivel naţional, anul trecut au fost adoptaţi doar 738 de copii, potrivit unui comunicat al ANPDCA.

Irina NASTASIU