Sindicatele din Spitalul judeţean s-au luat la trântă

* Preşedintele de la „Solidaritatea Sanitară” cere în instanţă un loc la masa comitetului director şi a CA

* „Cu o mare neruşinare, acest lider a cerut, culmea, înscrierea în Federaţia Naţională Sanitas”, a spus Angela Tofan

* „Războiul” se poartă şi pe frontul ofertelor pentru sindicalişti

Şicanele dintre cele două sindicate ale salariaţilor din Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ s-au transformat brusc în acuzaţii şi denigrări după ce preşedintele celei mai noi formaţiuni a anunţat că vrea să revendice un loc la „masa greilor”. Uşile unităţii sunt tapetate cu afişe care mai de care mai atractive, cu ofertele şi realizările celor două sindicate, de-ţi iau ochii şi mai că te-ar tenta să te înscrii şi tu, omul simplu care ajungi la spital pentru că eşti bolnav sau ai pe cineva internat. Cui nu i-ar prinde bine reduceri la farmacii, la carmangerie, la supermarket, la asigurări de locuinţe, până şi la teatrul de păpuşi şi la Spa. Ca să nu mai vorbim de ofertele atractive negociate la sânge de reprezentanţii sindicatelor pentru 8 Martie şi pentru concediile de vară. Cu cât are mai mulţi membri, cu atât formaţiunea devine mai puternică. Iar miza e pe măsură.

* „Cât e halatul? Dincolo era mai ieftin!”

Ionuţ Nistor, preşedintele de la „Solidaritatea Sanitară” Neamţ, susţine că în jumătate de an de la înfiinţare sindicatului a reuşit să adune 410 de înscrişi din care 300 sunt salariaţi ai spitalul judeţean şi… foşti membri Sanitas. „Astfel, Sanitas nu mai are pe liste jumătate plus unul dintre salariaţii unităţii de la Piatra Neamţ, pentru că i-au plecat peste 200 de oameni din cei 800 pe care-i avea, deci nu mai poate fi singurul sindicat cu reprezentant acceptat la şedinţele de comitet director şi la Consiliul de Administraţie”, a punctat Ionuţ Nistor. „De aceea, zilele următoare voi depune o adresă la instanţă prin care solicit să se ia act de poziţia noastră şi să ne fie acordate aceleaşi drepturi ca şi sindicatului Sanitas, să avem un cuvânt de spus la şedinţele de comitet director şi la Consiliul de Administraţie”.

Odată deschisă „cutia Pandorei”, Angela  Tofan, lider Sanitas la spitalul judeţean, a replicat că ceea ce doreşte să facă Ionuţ Nistor este „o mare neruşinare” şi a declarat că a venit momentul să aducă în faţa opiniei publice „adevăratul caracter al domnului Ionuţ Nistor, fost secretar la Sanitas, dat afară pentru că voia să facă afaceri cu halate prin intermediul sindicatului”. Angela Tofan nu mai ştie exact câţi membri are acum Sanitas, dar subliniază că „acei vreo 100 de membri păcăliţi de Nistor să se înscrie la Solidaritatea cu promisiunea că le dă halate, echipamente de lucru, au fost înlocuiţi cu alţii prin înscrierea cadrelor sanitare şi auxiliare de la cabinetele medicale şcolare”.

* Angela Tofan: „Oamenii pe care-i minte ştiu că au fost trădaţi?”

Angela Tofan, lider Sanitas la spitalul judeţean, susţine că nu există om mai duplicitar ca Ionuţ Nistor, care, pe faţă, susţine că Solidaritatea s-a luptat pentru drepturile salariaţilor şi îşi arogă meritele pentru obţinerea tichetelor de masă, a introducerii sistemului de reduceri la farmacii etc, iar pe din dos depune solicitare de afiliere la Federaţia Sanitas: „Până acum nu am considerat că trebuie să batem toba cu realizările noastre, ale Sanitas-ului, pentru că nu am avut concurenţă or, când văd că acest Ionuţ Nistor vrea să acopere faptul că nu este în stare să realizeze ceva pentru proprii membri de sindicat şi spune că a fost deschizător de drum, nu pot să nu spun public despre faptul că, în urmă cu două luni, a depus cerere de afiliere la Federaţia Naţonală Sanitas”, a subliniat Angela Tofan. „De ce, dacă face parte deja din Federaţia Solidaritatea Sanitară din România? Pentru că este evident că noi, Sanitas, suntem o forţă, că noi am negociat contractul colectiv de muncă pe ramură?! Oamenii pe care-i minte şi-i atrage în Solidaritatea ştiu că au fost trădaţi?”

Ionuţ Nistor nu ne-a spus nici o vorbă despre solicitarea de înscriere la Sanitas, însă ne-a vorbit despre planul său de a extinde Solidaritatea prin nuclee la Roman, Târgu Neamţ şi la Spitalul din Bisericani, unde  are deja 100 de semnături.