Sindicaliștii Hipocrat anunță grevă la Spitalul Județean Neamț

greva-protest-spital-1* Greva generală ar urma să fie declanșată pe 31 octombrie, de către ambele sindicate, Sanitas și Hipocrat

Cadrele medicale din Federația Hipocrat anunță că nu renunță la proteste și vor picheta Ministerul Sănătății astăzi, 21 octombrie, iar începând cu ora 13 vor întrerupe activitatea, timp de două ore.

„Calendarul protestelor rămâne așa cum a fost anunțat. Deși există discuții susținute cu reprezentanții Ministerului Sănătății și cel al Muncii, promisiunile de rezolvare a revendicărilor noastre nu înseamnă soluționarea în fapt, așa că protestul anunțat își urmează cursul, iar data de 21 septembrie va însemna pichetarea Ministerul Sănătății și întreruperea activității timp de două ore, între 13.00 și 15.00. În paralel, lucrăm la strângerea de semnături pentru greva generală“, se arată în comunicatul emis de Federația Hipocrat, la care este afiliat Sindicatul Sanitas al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, condus de Angela Albață.

Federația Sindicală Hipocrat a declanșat seria de proteste pe 10 octombrie, cu o grevă japoneză, cu banderolă, care a durat până pe 14 octombrie. La Spitalul Județean Neamț, cei aproximativ 300 de sindicaliști au purtat, de asemenea, banderolele albastre. De asemenea, în paralel se lucrează la strângerea de semnături pentru greva generală din 31 octombrie.

Ca urmare a nemulțumirilor sesizate de categoriile profesionale reprezentative din cadrul Federației Sindicale Hipocrat, sindicaliștii cer autorităților emiterea de urgență a modificărilor Ordinului Ministrului Sănătății 870/2004, în vederea corelării cu OUG 20/2016, cadrul legal pentru admiterea în învățământul superior a asistenților medicali cu studii medii și vechime în specialitate, salarizarea unitară, salarizare corespunzătoare a personalului TESA și a funcționarilor publici din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică, acordarea sporurilor pentru condiții deosebite de muncă la salariile actuale, acordarea tichetelor de vacanță și de masă pentru toți salariații din sistemul de sănătate și asistență socială.

Conform calendarului protestelor, pe 31 octombrie este programată declanșarea grevei generale.

Săptămâna trecută, în cadrul unei întâlniri avute cu reprezentanții Federației Hipocrat, ministrul sănătății a confirmat că face demersuri pentru creșterea bugetului alocat sănătății pentru anul 2017 și că se impun soluții pentru a asigura retenția medicilor și o salarizare mai bună a personalului din sistemul de sănătate. Totodată, ministrul sănătății i-a asigurat de faptul că modificarea Ordinului nr. 870 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar este în ultimele etape de lucru, așteptând avizul departamentelor implicate și, în cel mai scurt timp, noua formă a ordinului va fi publicată în Monitorul Oficial, așa cum au precizat într-un comunicat de presă.
„Revendicările federației sunt precedate de o perioada de timp deloc rezonabil de confuzie și de neclarități. Suntem deschiși, ca și până acum, dialogului constructiv și punem la dispoziție toată expertiza noastră pentru ca revendicările noastre sa fie soluționate cât mai repede pentru a înceta o stare de fapt deloc normală, care trenează în ciuda tuturor semnalelor pe care le-am dat în tot acest timp“, a subliniat Ion Cotojman, președintele Federației Sindicale Hipocrat, printr-un comunicat de presă.

Federația Sanitas a avut miercuri grevă de avertisment, în timp ce Hipocrat are astăzi, însă ambele federații din Sănătate au stabilit ca greva generală să aibă loc în aceeași zi: pe 31 octombrie. Atunci, în toate unitățile sanitare din țară va fi oprită activitatea, urmând să fie asigurate doar urgențele.

Geanina NICORESCU