Mihai GICOVEANU
În Evul Mediu, orașele s-au evidențiat și prin conținutul și simbolistica sigiliilor. Aplicate pe acte interne și externe de către șoltuz, mai ales cu prilejul autentificării unor acte de vânzare-cumpărare, ori ca mărturie a participării sale la delimitarea unor moșii din preajmă, acestea au cunoscut transformări succesive care le-au alterat înfățișarea și sensul originar.
Tipul de sigiliu medieval pietrean care s-a consacrat în literatura de specialitate, are în centru un țap în mișcare, orientat spre dreapta. Impresiunea sigilară a fost extrasă de pe un act din 13 noiembrie 1631 însă, din cauza utilizării tușului în exces, anumite detalii s-au estompat. Deși s-a arătat că cea mai veche pecete a Pietrei datează din 1622, și că aceasta este întâlnită pe diferite acte până în 1631, un astfel de sigiliu, parțial descifrabil, se află și pe un document scris la 16 martie 1596 (documentul pe care se află imprimat, provine din Arhiva metocului Sf. Mormânt de la Constantinopol, și a fost a fost publicat 1946 de către preotul Paul Mihail).
Impresiunile sigilare de acest tip sunt identice și au fost aplicate fie în fum, fie în tuș. Sigiliul din 18 iunie 1622, imprimat în fum, pe un zapis de vânzare al lui Ionașcu Deuga din satul Dărmănești către mănăstirea Bisericani, este cel mai clar din câte s-au păstrat. Comparativ cu impresiunile din 1631 și 1654, în tuș, el ne oferă câteva amănunte interesante. Animalul din câmpul sigilar este conturat cu finețe, lăsând să se evidențieze configurația coapselor și forța sa de mișcare, ce denotă prezența unui patruped viguros, surprins într-o reprezentare artistică reușită și realistă. Se observă grija meșterului gravor pentru detaliu și faptul că o parte a țapului depășește câmpul sigilar. Această din urmă constatare ne-ar putea conduce cu gândul că acest simbol în mărimea din 1622 a fost încadrat cândva într-un sigiliu de mai mari dimensiuni.
Legenda din exergă are următorul conținut slavon : „Peciată camencă trăgă“. Textul a fost tradus fie prin „Pecetea târgului Piatra“, fie prin „Pecetea târgului Pietricica“. Curgerea literelor din exergă este întreruptă prin mai multe stele ce simbolizează lumina într-un univers în plină expansiune. O astfel de stea, dintre literele e și n, din cuvântul „Camencă“, a condus la o defecțiune de citire: „Camenscă“. Semnalăm prezența în legenda acestui sigiliu a unor litere de factură gotică (de exemplu t-uri cu marginile lăsate la partea superioară, a-uri ușor înclinate, litere cu codițe, litera m alungită etc.), care ne arată că autorul matriței aparținea poate mediului catolic, sau chiar a transliterat în slavonă un text latin! Simbolul din partea superioară a legendei, cuprins între litera finală ă a cuvântului „Camencă“ și semnul crucii, este încă indescifrabil. Ar putea fi un an sau chiar un semn, ce are conotații arhaice.
Cel de-al doilea tip sigilar are în câmp o caprină, în alergare, orientată spre stânga, cu legenda „Peciat ot trăg Camenă“, adică „Pecetea târgului Pietrei“. Modelul este de calitate inferioară celui prezentat mai sus și se găsește pe un act din 1635, unde a fost aplicat de două ori, probabil din cauza slabei imprimări.
Pe un act din 1650 s-a aplicat al treilea tip sigilar al Pietrei. Animalul din câmp ar fi greu de identificat în lipsa smocului de păr de sub bărbie. Este tot o caprină, în alergare spre dreapta, mult mai suplă decât pe pecețile din 1622 și 1635. Ușor lizibilă, legenda conține următorul text: „Petră ot tră Camenă“. Emil Vârtosu a corectat termenul „petră“ cu „peciată“, considerând probabil că a fost vorba de o greșeală de scriere a meșterului care a realizat matrița sigiliului. Însă nu trebuie exclusă și posibilitatea ca expresia „petră“ să fi fost rezultatul cunoașterii și transmiterii în timp a denumirii latinești a târgului Piatra.
Pe trei documente emise în anul 1665, când șoltuzi ai Pietrei erau Isac, respectiv, Constantin Napotă, s-a aplicat un alt tip de pecete. În câmpul sigilar, realizat rudimentar, se află un țap cu coarne proeminente, al cărui corp a fost săpat în întregime în grosimea matricei sigilare. Legenda din exergă este următoarea: „Peciată ot Camenă“, sau „Pecetea Pietrei“. Dimensiunea sigiliului este aceeași ca și până acum: 2,5-2,6 cm.
Din 1676 și aproximativ 1683 s-au păstrat acte de vânzare a unor mori, ori părți de moară, pe care a fost imprimat un sigiliu a cărei emblemă diferă total de cele prezentate mai sus. Aplicate pe acte din vremea șoltuzilor Neculai și Vasilache, pecețile au în centrul câmpului sigilar un animal stilizat, care la prima impresie ar semăna mai ales cu un câine, sau chiar și cu un iepure! Dacă estompăm linia dintre urechi și diminuăm linia dintre bărbie și piciorul drept din față sesizăm că obținem un patruped care ar semăna cu o capră. Dificultățile de identificare le punem pe seama calității slabe a matriței și a dimensiunii sale reduse. În aceste condiții, un fir de praf sau de păr, prinse involuntar pe negativ puteau conduce la distorsionarea imaginii rezultate.
Spre mijlocul veacului al XVIII-lea, când organele administrației locale din târguri aveau mai mult un rol onorific, s-a realizat un alt model de sigiliu. Calitativ, această efigie este printre cele mai slabe din câte s-au realizat în timp, dacă nu cea mai slabă. Păstrată pe acte din 1757 și 1758, ea are în centru o căprioară și următoarea legendă: „Pecetă trăg Petri 7005“, adică „Pecetea târgului Pietrii, 1497“.
Acest sigiliu ne oferă o informație foarte prețioasă, un an, 1497, care pentru Piatra a însemnat începutul construcției Bisericii Domnești cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul“. Data putea fi inspirată de pisania slavonă amplasată pe peretele sudic al ctitoriei ștefaniene, dar și de tradiția locală, poate chiar de vreun privilegiu pe care târgoveții l-au primit în acele vremuri.
Pe documente din secolele XVI și XVII, concomitent cu sigiliul șoltuzului s-a aplicat și pecetea Bisericii Domnești din târg. Prezența acestei impresiuni a asigurat mai multă greutate înscrisurilor, dar reprezenta, credem, și o răsfrângere în timp a rolului ctitoriei lui Ștefan cel Mare de la Piatra.
În ședința din 11 noiembrie 1888 a Academiei Române, istoricul V.A. Urechia a prezentat o comunicare despre sigiliul Pietrei. Autorul făcea referire la un exemplar pe care era înscris anul 1513, și își manifesta deopotrivă entuziasmul pentru descoperirea sa, dar și ușoara dezamăgire cauzată de lipsa de spectaculozitate, în viziunea lui, a elementelor care compuneau acest simbol. În analiza referitoare la emblemă, acesta își arăta nemulțumirea și pentru „chipul rău făcut, abia însemnat din linii“ al patronului bisericii și aprecia „că între căprioara din sigiliile șoluzilor și între acea de la stânga s-tului Ioan, din sigiliul de care ne ocupăm, nu aflăm neasemănări isbitore“. Dacă ar fi avut la dispoziție documentele pe care au fost imprimate sigiliile cu chipul stilizat al Sfântului Ioan și cel puțin un act cu cel dintâi tip sigilar discutat mai sus, istoricul ar fi observat că autorul peceții realizată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea avea cunoștințe temeinice despre trecutul așezării noastre.
Țapul și perechea sa, capra, au fost asociați mai ales universului pastoral și cinegetic al zonei. Într-un studiu publicat în 1936, Constantin Turcu preciza că termenul „cozla“, cum era cunoscut muntele la baza căruia s-a constituit așezarea urbană, însemna în slavonă capră, și făcea trimitere la „caprele locuitorilor (…) care de-abia își vor fi găsit hrana“ pe stâncăriile golașe ale acestei înălțimi.
Considerat deopotrivă un animal tragic și malefic în mitologia românească, țapul și perechea lui, capra, apar adesea în heraldica și sigilografia medievală europeană unde aceste caprine sunt reprezentate mai ales în varianta montană. De exemplu, ediția din 1460-1464 a Cronicii lui Ulrich von Richental, referitoare la Conciliul ecumenic de la Constantz-Germania (1415-1418), ne prezintă steme cu țapi ale unor nobili și oficialități, mai ales din apusul Europei.
Pe teritoriul Țărilor Române, cele mai vechi reprezentări ale țapului se găsesc în stema familiei Teleki, datată pentru secolele XIV-XV. Pe stema Transilvaniei, acest animal apare în 1748; la sud de Carpați, este consemnată de la sfârșitul veacului al XVIII-lea, pe stemele județelor Dâmbovița și Prahova.
Tipuri sigilare medievale ale târgului Piatra
