Nicolae Sălăgean – reper 35
„Nici noi, personalul din Primărie nu am apucat să-l felicităm. Normal că are telefonul închis că e la aceste manifestări atât de importante pentru comunitatea noastră. La această oră, conform programului, este la Liceul din Bicaz unde se sărbătoresc 60 de ani de la înființarea acestui liceu atât de important pentru comunitatea noastră” – asta ne spune, ieri pe la ora 11, o angajată din Primăria Bicaz pe care o ”terorizam” cu întrebări despre șeful ei și telefonul închis al acestuia.
Pentru că ieri, a doua zi din „Zilele Bicazului” a coincis cu data la care primarul Nicolae Sălăgean își sărbătorește ziua de naștere. Și a ajuns la un reper rotund: 65 de ani.
Ardelean de loc, Nicolae Sălăgean a ajuns în Neamț la vârsta de 17 ani. Și, așa cum spune, privește cu bucurie în urmă la faptul că a fost adoptat de aceste meleaguri.
Deși de un an și mai bine este primarul Bicazului, pentru mulți nemțeni și pentru conștiința public este asimilat mai curând cu viața trăită în industria cimentului, așa că majoritatea îi spun tot “directorul de la Moldocim”. Chiar și cetățenii din Bicaz care îi intră în birou cu diverse probleme sau cu care discută în teren sar, ca formule de adresare, de la „domnul primar” la “domnul director” și invers.
În ani ’60, intra în Fabrica de Ciment de la Bicaz ca operator cuptoare. A urcat firesc apoi treptele porfesionale și de viață, ajungând șef atelier cuptoare, inginer șef și directorul Fabricii din Bicaz. A ajuns director și la nou înființata Fabrică de Ciment din Tașca. Apoi, între 1989 și 2004 a fost Director General al Combinatului de Lianți și Azbociment Bicaz.
La privatizarea din 2004, CarpatCement Holding i-a oferit funcția de director general al Sucursalei Bicaz din puternicul grup care cumpărase acțiunile firmei din Bicaz.
În 2008 părăsește această funcție, pensionându-se. „Îi mulțumesc în primul rând colegului meu Nicolae Sălăgean pentru pasiunea și devotamentul cu care a condus operațiunile de la sucursala Bicaz și îi urez multă sănătate și bucurii în anii de pensie”, spunea la acel moment Mihai Rohan, Director General al CARPATCEMENT HOLDING.
În toată perioada în care a condus industria de ciment din Bicaz, practice, biroul său de director era ca a doua primărie. Inclusiv primarii de Bicaz din acele perioade îl așteptau dimineața pentru a-l consulta și mai ales pentru a-I cere sprijinul. Și de la clasicii saci de ciment (necesari ba la o anexă de școală, ba la o biserică, ba la o centrală termică a unui bloc), intervenția lui Sălăgean în rezolvarea problemelor comunității a îmbrăcat forme diverse: sponsorizări și sprijin financiar pentru școli, biserici, evenimente locale; masă asigurată pe perioada cursurilor pentru zeci și zeci de copii din familii cu problem financiare; dotarea cu mobilier și alte bunuri a Cantinei Sociale sau a altor instituții din Bicaz; utilaje oferite pentru diverse lucrări; realizarea documentației și racordului la gaz metan pentru aceleași instituții etc.
Implicat în timp atât de serios în problemele comunității locale din Bicaz, Sălăgean nu le-a abandonat nici după pensionare. Devenit un fel de Înțelept și Soluție factotum a locului, telefonul i-a zbârnâit în continuare la apelul ”știți, trebuie la noi, la Bicaz”.
Pe acest fond, în 2012, propunerea politică de a deveni șeful PSD Bicaz și candidatul pentru Primărie a venit firesc. A chibzuit – că e ardelean! – și a zis da. Și dacă a zis a și câștigat Primăria Bicaz în iunie 2012.
”De altfel, când am acceptat această nouă provocare am avut în vedere insistența concitadinilor, experiența, starea bună de sănătate și faptul că iesit la pensie fiind, nu-mi place să lâncezesc”, spunea Sălăgean la momentul plecării în bătălia electorală.
Iar la cum au început să se miște lucrurile în Bicaz după nici un an și jumătate de mandate e evident că nu s-a dus la Primărie doar pentru a avea numele inscripționat pe o ușă. Nu le poate face pe toate dintr-odată și probabil că Spitalul Bicaz care încă nu a fost redeschis este ”cuiul” care nu-i dă pace în nopțile de nesomn. Ardelean din fire însă, Sălăgean este destul de încăpățânat să-i toarne în ciment, ca pe statui, pe mai-marii de la București care încă nu au transformat dorința bicăjenilor în fapt împlinit.
Scriind despre viața sa în urmă cu ceva ani (pe vremea când încă era director la Fabrica de Ciment), cei de la ”Jurnalul Național” vorbeau despre „povestea de success a unui copil din Turda”. De drumul început la cuptorul de clincher în anii socialismului de absolventul de școală profesională care venise la Bicaz să obțină negația (ca să nu plătească școlarizarea) și cum Ținutul Neamțului și oamenii de aici i-au devenit casă și familie.
A urmat cursurile serale la liceul care ieri sărbătorea 60 de ani de activitate, apoi Școala de Maiștri și apoi Facultatea. Repartizat de astă dată mult mai aproape de locurile natale, la Cluj, cimentistul Sălăgean s-a dus în audiențe până la ministru ca să fie lăsat ca inginer la Bicaz.
Pentru funcția de primar pe care o ocupă acum, a avut nevoie de aprobarea unui ministru și mai puternic: votul comunității din Bicaz. Iar bicăjenii l-au votat nu ca să-i facă vreun bine ci pentru a pune în slujba comunității munca, priceperea și dăruirea puiului de turdean de altădată.
Daniel VINCA