Şi femeile vor armă de vânătoare!

vanatoarea*Printre cei 30 de competitori înscrişi la examenul de la Roman pentru a deveni vânători cu acte în regulă există şi două femei

Inedit. Două doamne din Neamţ au lăsat bucătăria pentru a îmbrăca haina vânătorească. Isprava n-a rămas fără ecou printre vânătorii nemţeni, care au rămas cu gurile căscate la aflarea acestei veşti.

Toader Roca, directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Neamţ a rămas plăcut surprins la aflarea acestei veşti: ”La asociaţia noastră mai există o singură domnă, din Piatra Şoimului, care poartă armă de vânătoare de mulţi ani. Noi privim cu ochi buni intrarea în competiţie a celor două pietrence care s-au înscris la concursul de obţinere a permisului de vânător. Cei care cred că este uşor să treci de aceste examene, se înşală! În primul rând, cei 30 de candidaţi care se vor prezenta la concursul din data de 28 septembrie au trecut printr-o perioadă de stagiatură ca să spun aşa, deoarece timp de un an de zile au trebuit să vină la acţiuni de gospodărire a fondurilor de vânătoare, precum şi la partide de vânătoare. Apoi, în plus, aceste persoane mai participă şi la acţiuni de instruire cu armament şi muniţie, care se desfăşoară la poligonul de tir, unde se trage la talere şi la ţintă fixă cu proiectil unic. În acest scop, sâmbătă şi duminică, la poligonul din satul Dăneşti se vor desfăşura activităţi de pregătire. După care, în data de 28 septembrie, la Roman va avea loc examenul final pentru cei care vor să devină vânători”.

Cei 30 de nemţeni înscrişi la această testare, provin de la asociaţiile de vânătoare din Piatra Neamţ, Roman, Târgu Neamţ şi GMC. Hunter. Examenul constă dintr-un text grilă, format din 30 de întrebări. Pentru a promova, competitorii trebuie să răspundă corect la cel puţin 20 de întrebări.

„Persoanele înscrise la concurs trebuie să răspundă la întrebări ce ţin de etica şi echitatea vânătorească, de etogogia şi ecologia vânatului, precum şi legislaţia în domeniu a vânătorului. Pentru acest examen se va întruni o Comisie numită de Autoritatea Publică, instituţie care răspunde de silvicultură, din cadrul Ministerului Mediului. Comisia va fi formată din doi reprezentanţi ai Autorităţii Publice, din cadrul asociaţiilor de vânătoare nemţene, precum şi un reprezentant a unei facultăţi de silvicultură, care are ca studiu, cursuri de vânătoare”, a mai spus directorul Toader Roca.

După finalizarea examenului, cei care au trecut cu brio, vor primi permisul de vânătoare şi carnetul de membru.

V. ANDRIEŞ