Şi-au otrăvit copiii cu ciuperci

ciuperciO familie cu doi copii, din Poiana Largului, a ajuns la spital cu simptome de otrăvire după ce a mâncat dintr-o tocăniţă de ciuperci culese din pădure.

Părinţii, ambii în vârstă de 36 de ani, fără experienţa necesară pentru a distinge bureţii comestibili de cei otrăvitori, şi-au riscat viaţa pentru o lingură de mâncare, punându-şi în pericol şi copiii- unul de 5 ani şi celălalt de 7. Ca în multe alte cazuri similare, sărăcia duce la gesturi de neînţeles pentru cei care au ce pune pe masă în fiecare zi.

Cele patru victime luate cu salvarea în după-amiaza de 20 octombrie, de la domiciliul lor din Poiana Largului, au fost duse, de echipajul cu asistent medical, la Spitalul „Sf. Ierarh Nicolae” din Bicaz, cu diagnosticul de intoxicaţie acută cu ciuperci. Medicul de la Compartimentul de Primiri Urgenţe le-a administrat pacienţilor tratamentul siptomatic, respectiv soluţie perfuzabilă pentru a dilua toxinele intrate în sânge. Vomitivele nu şi-ar mai fi avut rostul pentru că toţi membrii familiei intoxicate au avut greţuri şi vărsături imediat după ce au consumat din ciupercile otrăvitoare. Conform protocolului, cei patru pacienţi au fost transferaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, pentru analize şi medicaţie sub supraveghere medicală. Mai ales la copii există riscul afectării rinichilor din cauza otravei ingerate.

Geanina NICORESCU