Și-a găsit sfârșitul la scăldat

În după-amiaza de 4 iulie, echipa de scafandri de la ISU Neamț a căutat în iazul de la Bâra, mai bine de două ore, o persoană despre care martorii au spus că sar fi înecat acolo. “Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin numărul unic pentru apeluri de urgență „112” despre faptul că în localitatea Bâra, o persoana care a intrat intr-un iaz din localitate nu a mai ieșit la suprafață. La locul evenimentului s-a deplasat de la Detasamentul de Pompieri Roman 7 subofițeri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă, o ambulanță SMURD B2, iar din cadrul Detasamentului de Pompieri Piatra Neamț s-a deplasat echipa de scafandri. De asemenea la locul evenimentului s-a deplasat și o ambulanță TIP C din cadrul SAJ Roman”, a precizat slt. Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț. Persoana a fost gasită și scoasă la mal de echipa de scafandri, fiind predată echipajului medical aflat la fața locului. Cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, însă eforturile lor au fost în zadar. La ora 17.30 bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost declarat decedat.

Geanina NICORESCU