Şi-a dat foc din cauza unei aţe

ambulanta1Caz şocant în comuna Bodeşti, unde un bătrân s-a aprins ca o torţă după ce şi-a apropiat bricheta prea tare de pantaloni, încercând să scape de o aţă deşirată de la o cusătură. Incidentul, petrecut duminică după-amiază, i-a provocat victimei, în vârstă de 77 ani, arsuri profunde pe mai bine de jumătate de corp, punându-i viaţa în pericol. Omul a reuşit, cu chiu, cu vai, să stingă flăcările, „procedura” fiind îngreunată şi de faptul că băuse cam mult în ziua cu pricina. Disperat, bătrânul a sunat la 112 şi a solicitat ajutor, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj medical care i-a acordat imediat primul ajutor.

După ameliorarea durerilor şi pansarea rănilor, echipajul de salvare a transportat victima la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, medicii de la Urgenţe stabilind că acest caz le depăşeşte competenţele, iar arsurile de gradul II şi III de la nivelul abdomenului şi al picioarelor trebuie tratate într-o clinică de specialitate din Capitală. Bolnavului i s-a indus coma pentru a putea suporta durerile, apoi a fost toaletat şi perfuzat. Pentru ca pacientul să fie transportat la Bucureşti cât mai repede şi în cele mai bune condiţii, a fost solicitat un elicopter SMURD.

Potrivit practicii medicale, arsurile care depăşesc 50% din suprafaţa corpului şi sunt profunde pun în pericol viaţa victimei.

Geanina NICORESCU