Sfârtecat de tren

accident trenUn bărbat din Săvineşti şi-a pus capăt zilelor, ieri după-amiază, aruncându-se în faţa trenului, la Rozbov. Omul, în vârstă de 60 de ani, a murit pe loc, fiind efectiv sfârtecat sub roţile trenului. Mecanicul de locomotivă a văzut când bărbatul a călcat pe calea ferată, însă era prea aproape pentru a mai putea evita tragedia. După ce a oprit trenul , conductorul a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112. Un echipaj de salvare s-a deplasat la faţa locului în cel mai scurt timp posibil, însă leziunile suferite de victimă erau clar incompatibile cu viaţa.

Poliţiştii au deschis anchetă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a murit bărbatul. Trupul neînsufleţit a fost dus la SML.

O femeie din Războieni şi un tânăr pietrean au vrut, şi ei, să-şi curme viaţa, dar nu au reuşit. Femeia, în vârstă de 22 de ani, a înghiţit medicamente cu pumnul, iar bărbatul şi-a tăiat venele. Ambii au scăpat cu viaţă, însă, după primirea îngrijirilor medicale de rigoare în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, doar tânărul a fost internat în secţia de Pishiatrie.

 

Geanian NICORESCU