Sfârșit de săptămână cu mulți turiști asistați de Salvamont Neamț Femeie de 70 de ani accidentată la cota 1.500, în Masivul Ceahlău

 

Tot mai mulți turiști ajung în Masivul Ceahlău pentru recreere și pentru a se bucura de beneficiile aerului de la altitudine și de mișcare sănătoasă.

Odată cu afluxul de turiști au crescut și accidentările, sfârșitul săptămânii care tocmai a trecut remarcându-se cu numeroasele solicitări pentru echipele de salvare montană. „Nu mai puțin de 11 solicitări de acordare a primului ajutor au fost înregistrate la punctele de prim ajutor Dochia și Durău, din care două au fost pentru accidente soldate cu traumatisme ce au necesitat transportul persoanelor din zona înaltă și predarea la SMURD, iar alte două pentru accidente grave înregistrate pe Muntele Cozla în cadrul concursului de Bike-enduro «Tare ca Piatra» desfășurat la Piatra Neamț“, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.

*Două victime coborâte cu targa din masiv

Vineri, 22 iulie 2016, un tânăr de 24 ani, din Timișoara, care călcase într-un fund de sticlă spartă și suferise o plagă profundă hemoragică la picior, a fost transportat din zona Cabanei Dochia până în Durău, transport ce a durat aproximativ trei ore.

În aceeași zi, în jurul orei 16, o doamna de 70 de ani din Suceava a suferit o fractură a membrului inferior stâng, în zona La Morminte. Echipa de intervenție din Durău a urcat la cota 1.500 m și, după acordarea primului ajutor, constând în imobilizarea membrului, a transport victima cu targa UT 2000 și a predat-o, la ora 18:30, echipajului SMURD, care a transportat-o la spital.

*Doi tineri accidentați pe Cozla

Sâmbătă, 23 iulie, la ora 10:30 s-a intervenit de urgență în urma unui accident produs în calificările concursului „Tare ca Piatra“ desfășurat pe Muntele Cozla. „Victima, în vârstă de 35 de ani, din Vatra Dornei, a suferit un impact frontal deosebit de violent cu un copac, în urma căruia a rezultat un politraumatism cu fractură de membru inferior și traumatism toracic“, a precizat Raul Papalicef.

Transportul rănitului a fost dificil, deoarece tânărul acuza dureri mari și probleme respiratorii. A fost preluat de SMURD în jurul orei 11:30 și transportat la spital.

Duminică, 24 iulie, la ora 12:47, în proba de anduranță a competiției, un adolescent de 15 ani, din Rădăuți, a suferit o cădere în urma căreia și-a fracturat genunchiul. A fost transportat de echipa de salvamontiști și predat la SMURD la ora 13:20.

Restul intervențiilor care au constat în acordarea primului ajutor pentru persoane cu răni ușoare, stări de epuizare și alte afecțiuni, au fost asistate la punctele de prim ajutor ale Salvamont Neamț, fără să necesite asistență medicală de specialitate.

Cristina IORDACHE