Astăzi, creştinii ortodocşi sărbătoresc ridicarea la cer a Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Numele lui se poate traduce prin „cel al cărui stăpân este Dumnezeu”, sau „stăpânul meu este Dumnezeu”. Sfântul şi marele Prooroc Ilie, cel ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi – Galaad. Tradiția apocrifă precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era preot. La naşterea Sfântului Ilie, tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, punându-i numele, i-au dat să mănânce o flacăra, simbol al râvnei pentru Dumnezeu, care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, respectă cu stricteţe toate poruncile Legii, trăind în feciorie, post neîncetat și rugăciune arzătoare.
Proorocul Ilie este amintit pentru prima dată în Cartea Regilor I (I Regi 17:1) din Vechiul Testament, el ducând Cuvântul Domnului către regele Ahab al Israelului. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatrie. Datorită influenței soției sale, Ahab a încălcat „Legea”, instaurând cultul idolului fenician Baal și a altor zei. Luându-se după regele lor, tot mai mulți supuși ai săi l-au părăsit pe Dumnezeul lui Israil, închinându-se idolilor păgâni. Acesta a fost sensul mesajului transmis de profetul Ilie Tesviteanul – de mustrare a lui Ahab pentru rătăcirea sa, pentru că, închinându-se idolilor se pierdea nu numai pe sine, ci și pe întreg poporul său pe care îl trăgea pe calea pierzaniei.
Sfântul Ilie îl învie din morţi pe fiul văduvei
Regele Ahab nu a ascultat, însă, cuvântul Domnului și sfaturile lui Ilie. Ca urmare, la cuvintele Profetului, o secete groaznică se abătu atunci, ca febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars ; bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.
Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, acoperit cu o piele de oaie și înveșmântat cu piele de vițel, părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicat ulterior mănăstirea Hozeva, care mai există și astăzi, și unde a trăit și Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ). Sfântul Ilie se adăpa cu apa cascadei, iar Domnul îi trimise corbi pentru a-i duce pâine dimineața și carne seara, ca să trezească în prooroc mila pentru poporul care suferea. Când cascada secă, Dumnezeu își trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei.
Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine, pentru ea și fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datoria ospitalității și îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale: la cuvântul Proorocului, covata sa cu faină și vasul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la această văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu că i-ar fi adus nenorocirea asupra casei, Ilie îl luă pe copil, îl urcă la etaj, acolo unde locuia el, şi după ce suflă de trei ori asupra trupului neînsuflețit, chemându-L cu strigăte puternice pe Dumnezeu, i-l înapoie pe băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.
Cum L-a văzut Sf. Ilie pe Dumnezeu
După aceea, a mers Ilie, chemat de Domnul, pe Muntele Horeb, pentru a-i vorbi. Şi s-a făcut o furtună cu vânt puternic, de s-au despicat munţii şi stâncile, dar Domnul nu era în furtună. Şi după furtună s-a făcut un cutremur mare de pământ, dar Domnul nu era în cutremur. Apoi un foc mare s-a aprins, dar Domnul nu era în foc. După foc, a venit o adiere uşoară, şi ieşind Ilie, şi-a ascuns faţa în haină, căci Dumnezeu era în adierea aceea lină. Şi i-a poruncit lui Ilie să ungă doi regi în Siria şi Israel, care aveau încă inimile curate şi care nu se închinaseră idolilor, şi apoi un urmaş al său, respectiv pe Proorocul Elisei.
Răpit la cer în carul de foc
Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, Sf. Prooroc Ilie nu a trecut la cele veșnice, ci a fost ridicat la cer, fiind considerat demn de a vedea față în față slava Dumnezeului întrupat, alături de Moise și de cei trei Apostoli, în ziua Schimbării la față (cf. Matei 17). Simțind că zilele pe pământ îi sunt numărate, Sfântul Ilie și l-a ales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost personalitatea lui, încât Domnul a rânduit ca Sfântul Ilie să se mute din viața pământească la viața cea cerească, fără a trece prin poarta morții. Minunea a fost văzută de către ucenicul său, Sfântul Ilie înălţându-se la cer într-o căruță de foc trasă de cai.
Obiceiuri şi tradiţii
În tradiția populară, Sfântul Ilie este considerat stăpânul norilor și al trăsnetelor, iar sărbătoarea lui, la 20 iulie, marchează miezul verii pastorale, când pe munți se organizează vestitele Nedei și Sântilii, iar ciobanii separă berbecii de oi. Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor, dar şi cel care pedepseşte cu furtuni şi grindină necredinţa oamenilor.
Potrivit tradițiilor, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roadele noi de mere și de struguri. Sf. Ilie este considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută sub denumirea de „retezatul stupilor”.
Irina NASTASIU