În calitate de episcop, Sfântul Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, alături de alţi 318 părinţi, sinod care a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Îngrijorat de ruptura care se putea face în Biserică, Sfântul Nicolae i-a dat ereticului o palmă în cadrul sinodului. Pentru că gestul său nu a fost înţeles, i s-au luat însemnele arhiereşti şi Sfânta Evanghelie şi a fost închis în temniţă. În aceeaşi noapte, însă, Mântuitorul Iisus Hristos şi Maica Domnului au venit la el în închisoare, aşezându-i sfântului pe umeri însemnele arhiereşti şi dându-i înapoi Sfânta Evanghelie. Găsindu-l aşa, părinţii s-au minunat şi, cuprinşi de spaimă şi ruşinaţi de gestul lor, i-au adus Sfântului Nicolae mare cinste.
Sfântul Nicolae a murit în anul 340, moaştele sale păstrându-se, din anul 1087, la Bari, în sudul Italiei.
O veche istorie vorbeşte despre un boier din Patara care ajunsese, din om bogat, foarte sărac. Având trei fete frumoase, tinere fecioare, boierul se gândi să le dea la o casă de desfrânare, pentru a scăpa de sărăcie. „Auzind Sfântul Nicolae de lipsa cea mare a bărbatului aceluia şi prin dumnezeiască descoperire înştiinţându-se de cugetarea lui cea rea, i-a părut foarte rău pentru dânsul şi a cugetat ca astfel, cu mâna sa cea făcătoare de bine, să-l răpească împreună cu fetele sale ca din foc de la sărăcie şi de la păcat. (…) Aşadar, luând o legătură mare de galbeni, a mers în miezul nopţii la casa acelui bărbat şi, aruncând-o înăuntru pe fereastra acelei case, degrabă s-a întors la casa sa.” („Vieţile Sfinţilor”). La fel a procedat sfântul şi pentru celelalte două fecioare. Cu cele trei pungi de galbeni, tinerele fele s-au căsătorit, trăind bineplăcut lui Dumnezeu.
O minune recentă a Sfântului Nicolae
„Când fiul meu nu împlinise încă doi ani, a avut o puternică intoxicaţie alimentară. Soţia m-a sunat la serviciu şi mi-a spus de starea lui gravă. Avea febră mare, care continua să crească. Medicul trebuia să vină abia după-amiază şi, dacă starea copilului nu se ameliora, trebuia chemată urgent salvarea. Am venit repede acasă. Copilul era culcat în pat, cu ochii aţintiţi spre tavan. Nu recunoştea pe nimeni. Când i-am atins capul, inima mi-a îngheţat pe loc: fontanela era deschisă ca la un nou născut. Soţia mea era în stare de şoc. Rostea neîncetat „Născătoare de Dumnezeu” şi îşi punea toată speranţa doar în Unul Dumnezeu.
Eu m-am repezit spre icoane, am îngenuncheat în faţa lor şi am început să mă rog fierbinte. Apoi am venit lângă copil şi, cu mâna pe burta lui, rosteam Tatăl nostru. Am hotărât să nu chemăm deocamdată Salvarea. Când a venit medicul, copilul se simţea deja mult mai bine, febra îi scăzuse. Medicul a spus că nu era nevoie să îl ducem la spital, ci doar să îi dăm medicamentele prescrise de el. După ce a plecat, eu am uns fruntea şi burta copilului cu ulei sfinţit de la racla Sfântului Nicolae. Aceasta s-a întâmplat într-o joi – ziua pomenirii Sfântului. Băiatul a adormit, iar soţia a alergat la farmacie după medicamente. Peste o oră, copilul s-a trezit. Zâmbea. Nu mai avea febră, iar fontanela era închisă. S-a însănătoşit fără să mai ia nici un medicament. Când s-a trezit, l-am întrebat:
– A venit cineva la tine în somn?
– Da! mi-a răspuns el.
Iată cât de grabnic Sfântul Nicolae a răspuns cererii noastre şi ne-a vindecat copilul!” (Serghei, oraşul Samara, Rusia – text extras din „Viaţa şi minunile Sfântului Nicolae. Carte pentru copii, părinţi şi bunici”, Editura Sophia, Bucureşti, 2006)
Irina NASTASIU