Service-uri auto fără autorizări ISCIR

k1- itmserviceTrei unităţi care asigură service auto şi vulcanizări au fost vizitate de inspectorii de muncă pentru verificarea modului cum sunt respectate prevederile legale în ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă. Cu aceastăă ocazie au fost constatate şase nereguli, dar nu atât de grave, motiv pentru care firmele au fost  avertizate contravenţional. „Ceea ce s-a sancţionat ţine de lipsa asigurării semnalizării securităţii şi sănătăţii în muncă, de neasigurarea unei instruiri adecvate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru toţi lucrătorii, mai ales pentru cei care manevrează elevatoare, de lipsa autorizării  I.S.C.I.R. pentru instalaţii mecanice de ridicat, dar şi de neasigurarea controlului medical periodic pentru lucrători, conform termenelor scadente”, a declarat Ioan Popescu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ. Controale în unităţi cu specific de vulcanizare şi service auto vor fi efectuate până la sfârşitul lunii noiembrie 2015, ca parte dintr-un program de acţiune al ITM Neamţ. Scopul campaniei este de mări gradul de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor care desfăşoară activităţi de reparaţii ale autovehiculelor, repararea, ajustarea sau înlocuirea pneurilor, servicii de întreținere auto privind necesitatea aplicării şi respectării la locul de muncă a legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Sunt verificate inclusiv dotarea şi utilizarea echipamentelor de muncă în condiţii fără pericol, destinate activităţilor de întreţinere şi reparare ale autovehiculelor. Cristina Iordache