Serie nouă de bilete de tratament pentru pensionarii nemțeni   

bilete de tratamentDeși județului Neamț i-au fost repartizate pentru cea de-a patra serie de tratament balnear din acest an un număr de 54 de bilete, doar 50 de pensionari au optat să meargă într-una din stațiunile Covasna, Nicolina, Buziaș, Sărata Monteoru, Pucioasa, 1 Mai și Amara. Intrarea în stațiuni se va face în perioada 3-6 aprilie, beneficiarii urmând a fi înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament. Lista cererilor aprobate poate fi consultată atât la sediile Casei Județene de Pensii Neamț, din Piatra Neamț și Roman, cât și pe pagina de internet a instituției www.pensiineamt.ro/bilete de tratament.

Durata șederii pentru un bilet de tratament este de 16 zile, iar a tratamentului balnear este de 12 zile. „Pentru a se înscrie în vederea obținerii unui bilet de tratament, potențialul beneficiar trebuie să depună o cerere de acordare a biletului (completată numai pe formularul aprobat prin Ordin al Președintelui CNPP) însoțită în mod obligatoriu de o copie după buletin sau cartea de identitate, urmând ca restul documentelor să fie atașate la momentul aprobării și eliberării biletului. Potrivit Ordinului Președintelui CNPP nr. 38 din 4.02.2016, biletul de tratament balnear se eliberează: personal titularului; persoanei îndreptățite să însoțească copilul minor beneficiar de pensie de urmaș; însoțitorului pensionarului de invaliditate grad I; asistentului personal al persoanei cu handicap sau persoanei care însoțește persoana cu handicap, dacă acesta nu are asistent personal; soțului/soției titularului, în baza actelor de identitate ale soților și a certificatului de căsătorie, dacă merg împreună în stațiune, iar în cazuri excepționale persoanei desemnate de către titular pe bază de procură autentificată, din care să rezulte că este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear“, precizează Oana Fodor, purtătorul de cuvânt al Casei Județene de Pensii Neamț.

De la începutul anului și până în prezent, au fost înregistrate, la CJP Neamț, 4.857 cereri pentru acordarea unui bilet de tratament balnear, pentru primele trei serii fiind valorificate 121 bilete de tratament.

Cea de-a cincea seria de tratament balnear pentru anul 2016 va avea ca dată de intrare în stațiune ziua de 19 aprilie.

Irina NASTASIU