„Un monah care lasă misia sa de izbelişte ca să trăiască precum un mirean va fi de o mie de ori mai vinovat pentru ceea ce se întîmplă creştinului”
– Părinte, stînd la uşă, aşteptînd să intrăm la dvs., ca să continuăm discuţiile noastre, a venit un preot de mir, din vreun sat de-al nostru, a făcut ce a făcut şi a intrat înainte, peste rînd… Credeţi că la Rai va fi la fel?
– Acolo nu e o competiţie între mai mulţi, între toţi cei care bat la porţile cerului, acolo sufletul e numai el singur cu poverile sale. Intri peste rînd numai dacă ai făcut faptele plăcute Domnului. Atunci, da, te ia şi te duce înainte, peste rînd. Ştii cum e cu mîntuirea la grămadă? E o povestioară care se găsea, mai demult, în manualele şcolare. La o petrecere mai mare, la o sărbătoare, toţi cei care se pregăteau să participe au hotărît ca fiecare să aducă cîte un ulcior cu vin, toţi să toarne vinul într-un butoi, după care să bea cu toţii, acelaşi vin, pe săturatelea. Dar ce se gîndeşte unul dintre cei de acolo? Măi, eu nu am să duc din vinul meu, am să duc un ulcior cu apă, că doar nu o să se observe la cantitatea de vin care o să se adune. Dar după ce s-a adunat vinul şi a început petrecerea, au observat că la masă li se servea numai apă. Că aşa gîndiseră cu toţii, că nu o să se observe şmecheria lor. Aşa şi cu mîntuirea la grămadă, ai încredere în cel de alături, dar numai pînă la primul hop … !
– La întrebarea cum vedeţi reînvirea duhovnicească a monahismului, astăzi, aţi răspuns recent: „Cu telefon mobil şi cu maşini luxoase…! Aceasta se va petrece o dată cu reînvierea creştinismului. Monahismul este un mădular al creştinismului, care slăbeşte o dată cu acesta. Am ajuns la starea în care monahii s-au făcut precum mirenii, iar mirenii asemenea demonilor. Creştinătatea este foarte slăbită şi nu ştiu dacă se va mai îndrepta.”. Care vor fi consecinţele, în perspectivă, ale acestei stări de fapt?
– E greu de apreciat, dar rătăcirea sufletească va fi dramatică pentru creştini. Şi dacă cel care trebuie să te ghideze pe calea aceasta prin lume spre mîntuire se îngrijeşte mai mult de confortul personal, mai mult de propria stare, atunci omul obişnuit îşi va pierde încrederea şi odată cu încrederea poate să îşi piardă şi credinţa. Un monah care lasă misia sa de izbelişte ca să trăiască precum un mirean va fi de o mie de ori mai vinovat pentru ceea ce se întîmplă creştinului. Nu degeaba pilda păstorului şi a turmei este cea care caracterizează această misiune, aşa cum a întemeiat-o Iisus Hristos. Un păstor leneş, lipsit de dragoste pentru turma sa, îmbuibat, beţiv, egoist, iubitor de arginţi, iubitor de lux, de plăceri, tolerant cu păcatele sale dar şi ale celor din preajmă este un pericol pentru Biserică. Noi spunem că Hristos i-a ales pe monahi care sînt, astfel, ucenicii săi, dar deseori monahii se îndepărtează de mucenicia pentru care au fost aleşi. Cum să se uite la sufletul tău şi la necazurile tale şi la păcatele tale un monah sau un preot care nu are timp să-şi numere proprietăţile sau averile sau maşinile? Îmbuibarea din multe mănăstiri şi biserici le transformă pe acestea din locuri de rugăciune pătimaşă, în loc al patimilor în care nu mai încape şi rugăciunea.
A consemnat Adrian Alui Gheorghe
(Din volumul „Semnele vremii noastre. 7 întîlniri cu Părintele Iustin Pârvu”, ediţie nouă, în pregătire)