În ziua de 17 iulie 1918, bolșevicii l-au executat pe ultimul țar al Rusiei, împreună cu țarina și cei cinci copii ai săi. Data de 17 iulie a devenit ziua de prăznuire a Sfinților Țari Mucenici Romanov, după canonizarea lor de către Biserica Ortodoxă a Rusiei, în august 2000.
Marea lor noblețe sufletească este foarte bine surprinsă într-una dintre scrisorile Marii Ducese Olga: „Tatăl meu a dorit să transmiteți tuturor acelora care i-au rămas credincioși, ca și aceia la rândul lor să spună celor pe care îi cunosc și au încredere în ei, să nu caute să-l răzbune. El i-a iertat pe toți și se roagă pentru toți și vrea doar să țineți minte că răul care există acum în lume va avea forță și mai mare, însă răul nu poate să învingă răul, ci numai dragostea poate aceasta“.
„Țarul Nicolae al II-lea mi-a salvat viața“
„Această întâmplare a avut loc cu aproximativ 30 de ani în urmă. În acea perioadă s-au întâmplat mai multe eveniment în viața mea care m-au adus în pragul disperării. Eram fără un acoperiș deasupra capului, fără un loc de muncă și singurul loc unde mai eram așteptată erau studiile pe care le făceam la Universitate, dar și acestea le urmam la secția cu frecvență redusă. A fost o încercare grea pentru mine.
Acum îmi este greu să-mi aduc aminte tot ce am făcut atunci pentru a depăși această situație, dar vă asigur că nu stăteam cu mâinile în sân, așteptând ca situația să se rezolve de la sine, doar că toate erau în zadar, iar eu nu puteam depăși nicidecum această perioadă grea din viața mea.
Într-o zi, mă îndreptam spre un nou interviu de angajare și am ajuns pe peronul stației Savelovskii. Am cumpărat un bilet la tren și așteptam venirea lui. În depărtare a apărut și trenul care a început să se apropie încet de peron. Brusc, mi-a venit o idee: Uite, dacă acum mă arunc sub tren, toate problemele mele vor fi rezolvate. Dar apoi mi-am adus aminte de mama mea și m-am gândit cum va supraviețui oare ea, când va afla despre moartea tragică a fiicei sale.
Când mă gândeam la mama și cum ar putea s-o afecteze această decizie a mea, am simțit cum cineva m-a atins încetișor pe umărul stâng. M-am întors să văd cine este alături. În fața mea era un militar, într-o uniformă veche, chiar foarte veche, uzată, dar atât de curată, căci părea că e de o puritate nepământească. Bărbatul mă privea cu niște ochi mari, luminoși, plini de bunătate și dragoste…
El mi s-a adresat pe un ton aspru:
Viața ai primit-o de la Dumnezeu și doar Dumnezeu poate să ți-o ia.
Cuvintele lui mi-au provocat o adevărată stare de șoc. Pentru o secundă am întors capul auzind că în apropierea mea s-au deschis ușile trenului. Apoi, când am întors capul înapoi, nu mai era nimeni în preajma mea. (…)
Într-o zi, treceam pe lângă un chioșc unde se vindeau diverse calendare de perete. Le-am privit îngândurată și mi-am continuat calea. Dar nu am reușit să mă îndepărtez prea tare, când am hotărât să mă întorc. Printre calendarele din vitrină, mi-au atras atenția cele consacrate dinastiei Romanov. Am cumpărat două dintre ele.
Când am ajuns acasă, le-am atârnat imediat pe perete. Dintr-o dată, în una dintre imagini, am recunoscut acel chip al bărbatului îmbrăcat în haine militare pe care l-am întâlnit pe peronul gării din Savelovskii (…) Era Țarul Nicolae al II-lea. Mă privea cu o dragoste de nedescris (…)“ („Viața și minunile Sfinților Țari Mucenici Romanov“, pp. 108-109).
Irina NASTASIU