Ședință festivă de adio la Consiliul Județean

Consilierii județeni și-au luat adio ieri, unii de la alții, nu toți, unii urmând să revină în următorul legislativ, aproape la fel de motivați ca în mandatul/mandatele trecute.

Pe ordine de zi de 13 puncte, președinta Emilia Arcan a adăugat un moment de rămas bun, prilej cu care unii consilieri au ales să bată câmpii, alții – să vorbească la obiect, alții – mai mult decât e cazul, mai ales că se vor regăsi și în viitorul mandat.

De exemplu, Costache Lupu s-a exprimat cu regret că este doar la primul mandat, dar și cu marele regret „că sunt la ultimul“. El a abordat tema Bazei Hipice, locul unde s-au desfășurat campionate mondiale și a mizat pe viitorul Consiliu Local că va reașeza lucrurile acolo.

Gabi Pavel, după o introducere cam lungă, a vorbit despre fumursețea Văii Muntelui și necesitatea adoptării unor proiecte, a ajuns la desfrișarea pădurilor, moment în care a fost întrerupt cu eleganță de președinta Emilia Arcan. Oricum, ar fi urmat un lung expozeu.

Mircea Pintilie, care a cerut cuvântul tot cu regret, adică cu mai multe regrete, printre care: că independent fiind, s-a orientat prost către dreapta, Consiliul Județean fiind câștigat de stânga; că a făcut un GAL pe Valea Muntelui, „eu singur l-am făcut, fără falsă modestie“, GAL unde acum lucrurile nu merg prea bine; și, în fine, regretul că este ultimul mandat.

Nicolae Pușcașu a profitat de ocazie să-și expună ideile, altfel cunoscute, idei cu care ne vom reîntâlni și în mandatul viitor.

Dan Manoliu a început frumos, amintind de cei decedați – Culiță Tărâță, Doru Spiridonescu și Neculai Andone – dar a terminat lung și fără substanță. De asemenea, la ultimul mandat.

Verona Crăciun a răspuns unor provocări – zice-se cum că nu i s-ar fi auzit glasul în Consiliu, ea precizând că i s-a auzit în comisii.

În sfârșit, președinta Emilia Arcan a mulțumit tuturor, cu precizarea că nu a fost un mandat superficial, ci unul cu schimbări politice și pe funcții, amintind, de asemenea, de cei care au plecat dincolo. Da, și toată lumea a mulțumit presei, căreia nu are nimic de reproșat.

Dan Constantin, declarație necontrolată: „Nu mai votez nici un proiect pentru municipalitatea Piatra Neamț“. „Cu regret trebuie să fac o declarație, chiar dacă s-a terminat campania electorală. Constat cu mare surprindere că municipiul Piatra Neamț n-a mișcat nimic pentru derularea unui proiect pe care noi l-am aprobat prin hotărâre de Consiliu Județean. Nu voi mai aproba, în următoare legislație, nici un proiect pentru municipiul Piatra Neamț“. În fapt, este vorba de construire unor căsuțe de tip rezidențial pentru copiii din centrele de plasament din centrele „Elena Doamna“ și „Ion Creangă“, pentru care Primăria ar fi trebuit să dea trei terenuri. Fundația HHC ar fi construit până la  sfârșitul lunii noiembrie, cu 700.000 de euro.

Ședința s-a terminat cu un cadou pentru fiecare consilier, o mapă catifelată cu poză de grup și mesajul de adio. Iar pe sală s-au dezvelit două panouri cu toți președinții de consiliu județean și consilierii actualului mandat, în preajma fețelor zâmbitoare închinându-se câte un pahar de șampanie.

Mariana OLTEAN TUDOSE