“Secunde pentru viaţă”

Asociaţia Medicală Concordia 2006 în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ, Primăria oraşului Tîrgu Neamţ şi Asociaţia Personalului în Activitate şi în Rezervă de Pompieri şi Protecţie Civilă “Salvatorul Nemţean” a lansat vineri, 5 decembrie, proiectul “Secundele înseamnă viaţă” prezentat într-o conferinţă de presă găzduită de municipalitate.

Proiectul se va derula pe o perioadă de trei luni şi se va încheia la finele lunii februarie 2015 fiind finanţat de Grupul KMG Rompetrol S.R.L prin programul naţional „Împreună pentru fiecare”. Scopul proiectului este de a aplica un mechanism unitar de gestionare rapidă a apelurilor de urgenţă medicale în cadrul dispeceratului integrat ISU – Ambulanţă, cu efecte asupra ajungerii mai rapide a ambulantelor la pacienţi.

Unul din scopurile acestui proiect este scăderea cu un minut a timpului mediu de răspuns la intervenţie  pentru echipajele SMURD şi mai ales TIM faţă de situaţia din anul precedet. De asemenea, creşterea cu 25% a numărului de misiuni de cooperare executate de Ambulanţa Neamţ cu SMURD, creşterea cu 10% a numărului de persoane salvate de echipajul SMURD. Aceste obiective vor fi atinse prin reamenajarea spaţiului destinat activităţii de dispecerat ISU – Ambulanţă, impropriu derulării în bune condiţii a acestui segment extrem de important din întregul mecanism, dotarea cu mobilier şi echipamente electronice şi de informatică moderne pentru crearea unui spaţiu de lucru optim în vedereaestionării apelurilor de urgenţă medicală, eliminarea barierelor fizice de comunicare între personalul ISU, Ambulanţă şi al Unităţii de Primire a Urgenţelor, precum şi de creştere a vizibilităţii structurilor implicate în proiect.

Beneficiarii proiectului sunt în primul rând nemţenii, dar şi cei 60 de specialişti din cele două sisteme de dispecerat ISU – Ambulanţă alături de cele aproximativ 920 de persoane coordonate.

Cristina Iordache