Se caută şef paza pompieri pentru spital

Cea mai mare unitate medicală cu paturi din judeţul Neamţ are nevoie urgentă de un şef de formaţie pentru serviciul de pază pompieri, la compartimentul de Securitatea Muncii, Protecţie Civilă şi Situaţii de Urgenţă. Condiţiile de participare la examen nu sunt foarte pretenţioase, dar nici nu sunt propice pentru oricine. Candidaţii trebuie să aibă diplomă de bacalaureat, să fi absolvit cursul care atestă atribuţii de cadru tehnic în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor şi să fie apt psihologic pentru postul de şef formaţie pază pompieri. Dosarele de înscriere la concurs de depun până cel târziu pe 22 ianuarie 2018, urmând ca prima probă, cea scrisă, să aibă loc pe 30 ianuarie 2018, iar interviul- pe 3 februarie.

 

Strivit de copac

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Dămuc, a scăpat cu viaţă ca prin urechile acului, în dimineaţa de 9 ianuarie, după ce copacul pe care tocmai îl doborâse a căzut fix peste el. Omul s-a ales cu fracturi costale, de bazin şi multiple traumatisme, fiind transportat la la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ cu o autosanitară, sub supravegherea unui echipaj medical. În urma investigaţiilor medicale, pacientul a fost transferat de la Unitatea de Primiri Urgenţe, în secţia de ATI/Ortopedie. Din fericire, nu are leziuni organice, starea sănătăţii fiind stabilă.

Geanina NICORESCU