Una dintre cele mai răspândite afecţiuni ale coloanei vertbrale este scolioza, care afectează deopotrivă tinerii şi adulţi. Ce se poate face în fiecare dintre situaţii aflăm de la fizioterapeutul Ilie Onu, şeful Departamentului de fiziokinetoterapie din cadrul Clinicii Micromedica Piatra Neamţ.
Reporter – Un umăr mai jos şi unul mai sus este imaginea cea mai comună a scoliozei, dar este practic doar vârful iceberg-ului, dacă se poate spune aşa.
Ilie Onu – Da, aşa este, pentru că de departe scolioza este cea mai gravă afecţiune a coloanei vertebrale, mai ales că poate surveni de la vârste foarte fragede, uşor scăpată de sub control. Este deviaţia în ax a coloanei vertebrale văzută din plan frontal, rar mai înregistrăm şi dureri la nivelul spatelui, care poate lăsa pentru tot restul vieţii copilului spatele deformat, cu afectarea organelor interne, a calităţii vieţii şi cu predispoziţii către hernii de disc multiple.
Scolioza apare de regulă la copii şi este idiopatică, adică a cărei cauză este necunoscută. Ştim care sunt factorii favorizanţi: lipsa activităţii sportive, poziţii vicioase pe scaun, folosirea excesivă a tehnologiei informatice, purtarea de ghiozdane extrem de grele, ce depăşesc 10 kilograme, tulburări hormonale si de metabolism cu deficit de vitamina D atât de frecvente în perioadele de creştere, membre inferioare inegale, deviaţii de bazin sau tulburări de mers şi altele.
Rep. – Ce trebuie făcut după ce părinţii observă o deviaţie a coloanei vertebrale la copil?
I.O. – Din păcate, părinţii observă prea târziu, când coloana este deja deformată. Totuşi, cel care trebuie să sesizeze aceste aspecte este medicul de familie, pediatrul, în special profesorul de educaţie fizică pentru că are pregătirea necesară spre a observa disfuncţii legate de postură şi mers. Iar fizioterapeutul este ultimul, deşi poate ar trebui să fie primul la care să se adreseze părinţii pentru a avea şanse reale de recuperare.
Rep. – Odată depistată deformarea coloanei, ce atitudine ar trebui să adopte părinţii, ştiut fiind că atunci când se încheie procesul de creştere la copil nu se mai poate face nimic?
I.O. – Părinţii trebuie să se adreseze clar fizioterapeutului, singurul care poate evalua funcţional corect o deviaţie a coloanei vertebrale, prin analize şi măsurători specifice însoţite de radiografii interpretate si de radiolog.
Rep. – Care este tratamentul şi ce înseamnă abordarea acestei afecţiuni din perspectiva fiziokinetoterapiei?
I.O. – Scolioza în grade mici poate fi redusă, dar urmând tratament fiziokinetoterapeutic până se îndreaptă coloana, iar apoi evoluţia se monitorizează la specialistul fizioterapeut pe tot parcursul perioadei de creştere a copilului.
Rep. – Ce legătură are pubertatea cu scolioza?
I.O. – Statistic vorbind, s-a observat că in prepubertate se pot declansa, iar scoliozele formate în această perioadă se pot agrava. Chiar dacă se urmează tratament şi se recuperează, în pubertate pot oricând reapare, de aceea evaluările se specialitate trebuie repetate periodic la acelaşi fizioterapeut.
Rep. – Şi dacă nu se recuperează?
I.O. – Da, din păcate, nu toate scoliozele se recuperează, dar sub tratament şi cu un corset care uneori pot fi doar o frână în calea degenerării rapide. Corsetul în cazul scoliozelor grave va fi cel care va corecta şi fiziokinetoterapia va fi cea care va menţine masa musculară la un tonus acceptabil.
Rep. – E posibil să nu se recupereze nimic?
I.O. – Când fiziokinetoterapia şi corsetarea este ineficientă, urmează intervenţia chirurgicală, cu tije telescopice şi şuruburi prinse în vertebre care vor corecta forţat coloana. Dar, vestea bună este că marea majoritate a pacienţilor nu ajung în stare gravă şi prin programele de recuperare pe care le aplicăm în funcţie de fiecare caz în parte aici la noi, la cabinetul de fiziokinetoterapie de la Micromedica, unde utilizăm tehnologii de tratament noi, reuşim să recuperăm marea majoritate a cazurilor.
Mai vreau să subliniez că în cazurile grave ne bucurăm de sprijinul renumitei Prof. Dr. Elena Căciulan din Bucureşti, aşa încât să putem ajuta copiii şi tinerii să nu treacă prin proceduri extrem de invazive şi de durată înainte de a fi aplicat un program fiziokinetoterapeutic adecvat fiecăruia.
Cristina IORDACHE