Schimbări radicale în Sănătate

spital

Pentru a participa la videoconferinţa organizată ieri, de  ministrul Eugen Nicolăescu, şefii din Sănătate au fost prezenţi la sediul Prefecturii Neamţ. Tema abordată a fost „Modul în care managerii de spitale aplică legislaţia în vigoare cu privire la încadrarea în bugete şi măsurile necesare pentru anul 2013 de restructurare şi reorganizare a spitalelor”. Teleconferinţa a fost prezidată de Ministrul Sănătăţii, Preşedintele CNAS, precum şi de secretari de stat din cadrul M.S.

Discuţiile s-au axat în principal pe plafonarea bugetelor spitalelor în anul 2014, an în care va creşte bugetul pentru  serviciile medicale din ambulatoriu şi medicina de familie, prin dezvoltarea sistemului prespitalicesc, după cum susţine Nicolăescu.

În cursul acestui an va apărea legea malpraxisului, precum şi legea salarizării medicilor după performanţe, în primă fază fiind aplicată în 10 spitale pilot. Medicii vor putea fi angajaţi cu normă întreagă, cu jumătate de normă, parţial, precum şi din exterior. De asemenea, va apărea pachetul de servicii medicale de bază.

Referitor la reducerea de personal, în primă fază aceasta va fi de 4%, urmând ca în etapa următoare să aibă loc o restructurare masivă a Ministerului Sănătăţii, cu descentralizare şi subordonare a unei părţi din atribuţii, la consiliile judeţene.

Până pe 15 august, prefecţii au fost rugaţi să organizeze împreună cu managerii spitalelor, reprezentanţii DSP, CAS şi sindicate, întâlniri ale comisiilor de dialog social.

Ministrul Sănătăţii a spus că spitalele trebuie să se reorganizeze în vederea încadrării în bugetele aprobate, acestea trebuind respectate întocmai. „Noi nu avem probleme în acest moment; ne încadrăm în 54,42% ponderea cheltuielilor de personal dacă ne raportăm la bugetul total sau 68% cheltuieli de personal dacă ne raportăm strict la finanţarea de la CAS Neamţ”, ne-a declarat dr. Ioan Lazăr, manegerul Spitalului Judeţean de urgenţă Piatra Neamţ, care însă nu a dorit să comenteze noul sistem de salarizare propus.

Potrivit ministrului Nicolăescu, din 2014 se va proceda cu precădere la spitalizarea de zi faţă de spitalizarea continuă, creşterea serviciilor de specialitate în ambulatoriu, pentru satisfacerea tuturor nevoilor pacienţilor.

O altă problemă atinsă a fost aceea a numărului mare de internări prin U.P.U. Ministrul secretar de stat dr.Raed Arafat a prezentat situaţia la nivel naţional. Pe când normalul ar fi de 27,8%, în realitate se întâmplă altceva. Printre exemplele prezentate, se numără Spitalul Filantropia-Craiova-80% din internări prin U.P.U., Spitalul Mehedinti-48%, Spitalul Maramureş-34%. La Spitalul Judeţean Neamţ situaţia e de 28-30%, adică în limite normale.

 

G. NICORESCU