Schimbări bruște de temperaturi!

La munte va ninge, iar în restul județului sunt posibile precipitații mixte

Joi spre vineri e posibil să fie îngheț la sol

După timpul frumos, toamna își intră în drepturi. În Neamț, de astăzi, temperaturile aerului vor scădea simțitor de mult, devenind normale pentru această perioadă. În următoarele zile, valorile diurne ale aerului se vor situa între 6 și 16 grade Celsius. Nopțile vor fi reci, cu minime care în unele zile pot scădea până la limita înghețului. Miercuri e posibil să cadă precipitații mixte. Pe masivul Ceahlău va ninge. Ieri, Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări, respectiv cod galben și portocaliu. În prima atenționare, valabilă de astăzi și până mâine noapte, se estimau ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului la munte. Conform ANM, în intervalul menționat, din dimineața zilei de luni, 23 octombrie, aria ploilor se va extinde dinspre vest cuprinzând treptat cea mai mare parte a țării. În intervalul menționat în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv în zona municipiului București), local în Transilvania, precum și în zonele montane și submontane, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40 l/mp. În zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură, se vor cumula cantități de apă pe arii extinse între 30 și 50 l/mp și izolat peste 60 l/mp. Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze de 50…55 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali, vor fi rafale de peste 70…80 km/h. Temperaturile vor scădea de la o zi la alta, astfel încât la mijlocul săptămânii vremea va deveni rece în toată țara. La munte, la altitudini mari, trecător vor fi precipitații mixte. A doua atenționare de cod portocaliu, este valabilă din 23 octombrie, ora 12:00 – 24 octombrie, ora 18:00, în zona deluroasă și montană a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița. Conform meteorologilor, în intervalul menționat, în zona deluroasă și montană a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița cantitățile de apă vor depăși pe arii extinse 50…60 l/mp și izolat 80 l/mp.

V. ANDRIEȘ