Scafandrii au răscolit, din nou, fundul Bistriței

inecat-bistrita04Oprirea uzinării la microhidrocentrala de la Reconstrucția, din Piatra Neamț, a permis sâmbătă, 3 decembrie 2016, reluarea căutărilor de către scafandri a trupului celui care s-a aruncat în Bistrița.

Pompieri pietreni de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț au efectuat căutări cu bărcile, iar scafandrii au răscolit fundul râului Bistrița, de la podul Căprioara până la barajul Reconstrucția. Misiunea salvatorilor s-a derulat de dimineață și până la lăsarea întunericului, însă fără ca trupul să fie găsit.

Căutările celui care s-a aruncat în râul Bistrița în ziua de 17 noiembrie 2016 s-au făcut zilnic, și continuă în fiecare zi, mai ales că iarna nu este atât de dură și a permis inclusiv scufundări. Singurul care este dat dispărut și încă negăsit este Marius Săndulache, elev în ultimul an la Seminarul teologic „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ din Piatra Neamț. Familia, prietenii, colegii de clasă și profesorii speră în continuare ca Marius, un elev cu rezultate foarte bune și care nu părea să fie apăsat de vreo problemă, să fie la vreo mănăstire, la vreun pustnic. Sunt 20 de zile de când tânărul a dispărut, iar în lipsa altor informații, găsirea celui care s-a aruncat în Bistrița ar lămuri situația.

Cristina IORDACHE